Joi, 28 Martie 2013 - 06:04 AM Aleg.RO: Primarii au primit liber la devalizarea cinematografelor

Publicat de: ---

evenimentulzilei Edilii si le doresc cu ardoare, desi stiu ca nu au bani sa le reamenajeze . Miza: cinematografele reprezinta o uriasa comoara imobiliara, numai buna de jefuit.

Deputatii si senatorii au aprobat trecerea cinematografelor si a gradinilor de vara in administrarea primarilor, desi stiu ca edilii nu au bani pentru reamenajari si ca le vor transforma in spatii comerciale, sali de jocuri sau pur si simplu le vor concesiona.

Marti, in plenul Camerei Deputatilor, s-a votat pentru respingerea Ordonantei de Urgenta date de Guvernul Boc, prin care s-a blocat trecerea cinematografelor in patrimoniul administratiilor locale. Miza este uriasa: 33 de sali si gradini de cinema aflate in proprietatea publica si 133 aflate in proprietatea privata a statului.

Majoritatea sunt pozitionate in zone bune ale Capitalei sau in centrele oraselor din toata tara. Potrivit calculelor EVZ, patrimoniul Regiei Autonome a Distributiei si Exploatarii Filmelor (RADEF), patrimoniul Romaniafilm se prezinta astfel: 148.397 de metri patrati de cladiri si 212.858 de metri patrati de teren.

Raport incendiar, ignorat

Un raport depus la Parlament arata ca edilii care au preluat pana acum 92 de sali de cinema functionale le-au lasat in paragina, numai o sala fiind functionala in prezent. Raportul a fost ignorat de parlamentari. Motivul: mai multi primari PNL si PSD au trimis deja cereri la Guvern pentru preluarea cinematografelor. Guvernul Boc vroia sa faca o retea de cinematografe de stat cu sprijin financiar din Fondul cinematografic.

In ultimii 22 de ani, 255 de sali si gradini de cinema au ajuns pe mana rechinilor imobiliari sau au fost concesionate de primari. RADEF a ramas cu doar 166 de astfel de spatii din totalul de 416, cat detinea in momentul infiintarii Romaniafilm. Modernizarea salilor ramase si digitalizarea lor ar costa 3,5 milioane de euro.


(543 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Evenimentul Zilei

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Evenimentul Zilei:

Primarii au primit liber la devalizarea cinematografelor | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.29379796981812 seconds.