Vineri, 30 Decembrie 2011 - 07:44 AM Aleg.RO: 52 % dintre rusi l-ar vota pe Putin

Publicat de: ---

Puterea

Peste 50% dintre rusi intentioneaza sa-l voteze pe Vladimir Putin, actualul premier al tarii, la alegerile prezidentiale care vor avea loc pe 4 martie 2012, indica un sondaj efectuat de fundatia Opinia Publica . Potrivit sondajului, 52% dintre alegatori vor sa-l aleaga pe Putin in fruntea tarii, 33% ar vota un alt candidat, iar 6% au afirmat ca nu vor merge la vot. Pe 27 noiembrie, Putin a fost desemnat oficial candidat al partidului la putere Rusia Unita la prezidentialele din 2012. Locuitorii din Siberia reprezinta majoritatea, 59%, celor care vor sa voteze cu Putin. Este vorba in principal de persoane in varsta, 58%, care au studii secundare, 59%, dar venituri peste medie, 57%. Potrivit presedintelui fundatiei Opinia Publica, Aleksandr Oslon, cota de popularitate a lui Vladimir Putin a scazut de la 56% la 44% de la finele anului 2010. "Aceasta se explica in primul rand prin scaderea popularitatii sale in randul electoratului masculin, dar se bucura in continuare de sprijinul electoratului feminin", a precizat Oslon. Sondajul a fost efectuat pe un esantion de 3.000 de persoane din 204 localitati din 64 de regiuni ale Rusiei. Marja de eroare nu depaseste 3,4 %.

SUTE DE OPOZANTI LA MOSCOVA Mai multe sute de persoane s-au adunat, ieri seara, in centrul Moscovei, pentru a reclama eliberarea liderului unui miscari a opozitiei ruse aflat in inchisoare, Serghei Udaltov, in pofida interzicerii acestei actiuni de protest de catre autoritati. Adunarea din Piata Puskin, la apelul Frontului de Stanga al lui Udaltov, a inceput la ora 14:00 GMT si a fost prezentata drept o reuniune cu un deputat rus si nu ca o manifestatie, in vederea ocolirii interdictiei pronuntate de primarie. Cu toate acestea, manifestantii au scandat in mai multe randuri "libertate pentru detinutii politici" si "libertate pentru Udaltov", pentru a sublinia continutul discursurilor de sprijin fata de opozant pronuntate de partizanii sai. La o jumatate de ora de la inceputul actiunii, politistii prezenti nu efectuasera nicio arestare. Boris Nemtov, unul dintre liderii miscarii de contestare fara precedent impotriva regimului lui Vladimir Putin declansate de legislativele controversate de la 4 decembrie, se numara printre participantii la reuniune. Serghei Udaltov a fost retinut la 4 decembrie, in timpul unei manifestatii interzise impotriva legislativelor si condamnat ulterior la 15 zile de inchisoare. El a fost din nou arestat si condamnat la 25 decembrie la zece zile de detentie, pentru ca, potrivit politiei, nu isi ispasise in intregime o pedeapsa anterioara ce data din luna octombrie.


(792 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Puterea

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Puterea:

52 % dintre rusi l-ar vota pe Putin | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.63050389289856 seconds.