Joi, 21 Octombrie 2010 - 06:13 AM Aleg.RO: Majorarea impozitului pentru cei care detin mai multe locuinte, respinsa de Senat

Publicat de: ---

Puterea Senatorii au respins, ieri, ordonanta de urgenta care prevede ca persoanele care detin in proprietate doua sau mai multe locuinte care nu sunt inchiriate vor fi impozitate suplimentar, respingerea actului normativ fiind sustinuta inclusiv de senatori PDL .

Ordonanta de Urgenta 59/2010, dezbatuta de Senat in calitate de prima Camera sesizata, prevede ca persoanele fizice care au in proprietate doua sau mai multe cladiri datoreaza impozit pe cladiri, majorat cu 65% pentru prima cladire in afara celei de domiciliu, cu 150% pentru a doua cladire, cu 300% pentru a treia cladire si urmatoarele in afara celei de la adresa de domiciliu.

Ordonanta mai prevede majorarea impozitului pentru anumite categorii de mijloace de transport.

In timpul dezbaterilor, senatorul PDL Iulian Urban a criticat prevederile ordonantei de urgenta, aratand ca, daca in Romania nu va fi incurajata munca, aceasta tara nu va iesi din criza nici intr-un milion de ani.

"Din punctul meu de vedere, faptul ca eu muncesc, ca imi fac inca o proprietate, trebuie sa reprezinte un imbold pentru statul roman si, din punctul meu de vedere, o masura corecta de dreapta este sa ii protejam pe cei care muncesc mai mult, care aduc valoare, care cresc produsul acestei tari", a spus senatorul.

Urban a aratat ca nu este deloc fericit pentru faptul ca este supraimpozitat, deoarece a adus niste beneficii tarii, iar din acesti bani urmeaza sa fie sustinuti cei care nu muncesc.

Senatorul liberal Varujan Vosganian a anuntat, in timpul sedintei, ca grupul sau parlamentar va vota impotriva ordonantei de urgenta.

"In Romania, de multa vreme, suntem contaminati de o cultura a saraciei, in care saracia este socotita ca un fel de stare naturala a romanilor", a spus senatorul PNL.

El a sustinut ca oamenii politici nu au incercat sa ii scoata din starea de saracie pe romani, ci sa ii pastreze in aceasta stare, sa intretina saracia, pentru ca astfel oamenii sunt mai usor de dominat, de ademenit prin tot felul de promisiuni.

"Nu suntem in situatia sa dezvoltam un sistem rafinat de redistribuire. Suntem in situatia in care trebuie sa incurajam acumularea de avutie. Suntem in situatia in care statul si partidele politice trebuie sa se sprijine in primul rand pe cei cu initiativa, pe cei puternici, pentru ca, in mod sustenabil, sa ii poata ajuta pe ceilalti, cu care soarta nu a fost la fel de darnica", a opinat liberalul.

Supus la vot, raportul de admitere propus de Comisia pentru buget a intrunit 25 de voturi "pentru", 45 de voturi "impotriva" si 7 abtineri.

Ordonanta de urgenta va fi dezbatura de Camera Deputatilor, in calitate de for decizional.

 



(511 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Puterea

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Puterea:

Majorarea impozitului pentru cei care detin mai multe locuinte, respinsa de Senat | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.40055394172668 seconds.