Miercuri, 21 Octombrie 2009 - 06:13 AM Aleg.RO: "Maurul" Iliescu sare la gatul lui Basescu

Publicat de: ---

ziua Generalul (r) Dumitru Iliescu i-a cerut presedintelui Traian Basescu, printr-o scrisoare deschisa, sa faca publice dovezile pe care le are in cazul sau . Traian Basescu a declarat, joia trecuta, la B1 TV, ca afirmatiile lui Marian Vanghelie despre arhiva DGIPI pot fi reale, deoarece fostul ministru Dan Nica a pus acest serviciu secret la dispozitia presedintelui PSD Bucuresti, a lui Mitica Iliescu si Catalin Voicu. Supranumit "Maurul", Dumitru Iliescu sustine ca nu este adevarat ca a fost implicat in sustragerea de documente secrete din arhiva DGIPI si ca va face plangere penala impotriva conducerii SRI. "Demersul Dumnea­voastra este incalificabil cu atat mai mult cu cat stiati foarte bine ca nu aceasta este realitatea. In urma cu un an ati dispus conducerii SRI sa ia masuri complexe pentru supravegherea mea printre care interceptarea convorbirilor telefonice, organizarea filajului, inre­gistrarea discutiilor cu alte persoane, interceptarea con­vorbirilor membrilor familiei si a persoanelor apropiate. Pentru ca cei de la SRI nu aveau niciun temei legal pentru a lua aceste masuri au inventat unul si anume: organizarea unei lovituri de stat, actiune care le dadea dreptul sa ceara judecatorului anume desemnat autorizarea interceptarii convorbirilor. Domnule Presedinte, doar niste minti bolnave sau <<imbibate>> cu alcool puteau sa gandeasca in anul 2008, in conditiile in care Romania era deja membru al Uniunii Europene si al NATO, ca cineva putea sa initieze o asemenea actiune", scrie Iliescu in epistola adresata sefului statului. Marius Bercaru, purtatorul de cuvant al Serviciului Roman de Informatii, ne-a transmis ca, SRI <<nu comenteaza>> continutul scrisorii si ca <<nu dorim sa ne lasam atrasi in asemenea polemici>>. Administratia Prezidentiala nu a avut nicio reactie pana la ora inchiderii editiei. Dumitru Iliescu mai precizeaza ca supravegherea sa de catre SRI nu ar fi avut rezultate si de aceea, SRI a inventat "povestea" cu arhiva DGIPI si legaturile sale cu lumea interlopa. "Va rog, Dom­nule Presedinte, sa faceti publice dovezile pe care le aveti in legatura cu aceste acuzatii. Sunt convins ca nu aveti ce prezenta, pentru ca nu am solicitat si nu am primit documente din acesta arhiva si nici alte documente de la Ministerul Administratiei si Internelor. Nu m-am intalnit in aceasta perioada nici cu Dl. Paun, nici cu Dl. Trosca, pe care de altfel nici nu ii cunosc", a spus generalul in scrisoare, acuzandu-l pe presedinte ca ar fi cerut SRI sa furnizeze presei asemenea informatii. In finalul scrisorii, Iliescu face referire la pericolul implicarii SRI in "santajarea si influentarea oamenilor politici si judecatorilor Curtii Constitutionale". Fata nevazuta a generalului Generalul Dumitru Iliescu a fost directorul Serviciului de Protectie si Paza in perioada 1990-1996. Supranumit "Maurul", generalul Iliescu isi datoreaza ascensiunea fostului presedinte Ion Iliescu. Dupa ce a fost dat afara de Emil Constantinescu a ajuns comandantul Brigazii 16 Jandarmi din Bacau. A ramas in functie pana in februarie 1997, dupa care a trecut in rezerva si a intrat in afaceri. In 2002, presedintele Iliescu l-a reactivat si l-a numit consilier in cadrul Departamentului de Securitate Nationala. Presa a semnalat, de-a lungul anilor, implicarea lui Mitica Iliescu in diverse afaceri dubioase. Sub comanda lui, SPP a achizitionat o tipografie de doua milioane de dolari, instalata in Casa Poporului, care depasea cu mult nevoile reale ale SPP. In fapt, la aceasta tipografie s-au tiparit afisele electorale ale PDSR. Generalul Iliescu a fost banuit de complicitate cu mafia tiganeasca din Strehaia si de implicare in marile afaceri ilegale cu alcool si produse petroliere. In 1997, generalul Iliescu a infiiintat doua firme de paza si protectie: Grupul International de Paza si Protectie (GIPP) SRL si Agentia Internationala de Protectie si Paza 2000 SRL (AIPP). (Marian GHITEANU) Doru DRAGOMIR - dorud@ziua.ro


(392 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Ziua

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Ziua:

&quot;Maurul&quot; Iliescu sare la gatul lui Basescu | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.63602805137634 seconds.