Luni, 28 Septembrie 2009 - 05:25 AM Aleg.RO: Senatorul Vasile Ion a fost huiduit pe holurile Parlamentului

Publicat de: Lucian NEGREA

AMOS News Președintele Comisiei de Sănătate din Senat, Vasile Ion, a declarat că a fost huiduit de un om din județul Buzău, din colegiul pe care el îl reprezintă, și susține că în douăzeci de ani de activitate parlamentară nu a pățit așa ceva.

El a explicat că prezența acelui personaj pe holurile Parlamentului l-a surprins: "Erau niște domni supărați, de la Buzău, care au venit la domnul Geoană". De asemenea, Vasile Ion a declarat că persoana care l-a jignit a fost exclus mai de mult din PSD și probabil că acum caută răzbunare.  

Senatorul a explicat faptul că nu este posibil ca un parlamentar să fie jignit în acest fel chiar pe holurile Parlamentului."Este inadmisibil ca în propria noastră instituție niște huligani să se poată adresa în acest mod unui parlamentar. Consider că responsabilitatea o au cei care primesc asemenea oameni în această incintă", a mai declarat Vasile Ion.

"Sunt de-a dreptul stupefiat ce mi se poate întâmpla ca președinte de comisie și parlamentar la al cincilea mandat în Senatul României. Ieri am fost aici, pe holurile Parlamentului, huiduit de un personaj, un huligan, care a făcut parte dintr-o delegație care a avut o primire la sediul Senatului. Sunt de-a dreptul stupefiat și n-am întâlnit așa ceva în 20 de ani de carieră politică", a mai menționat Vasile Ion.

Președintele PSD, Mircea Geoană, a declarat că va cere să fie luate măsuri pentru ca astfel de evenimente să nu mai aibă loc.

"Am să rog și secretarul general să ne informeze și să luăm elemente suplimentare, să vedem dacă sunt situații de acest gen, să putem să fim pregătiți să avem un anumit tip de reacție și de filtrare, dacă se poate, evident, a unor astfel de activități care perturbă bunul mers al Senatului și creează și o atmosferă proastă în instituție (...) este inacceptabil să se întâmple astfel de lucruri", a declarat Geoană.


(964 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Lucian NEGREA


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Senatorul Vasile Ion a fost huiduit pe holurile Parlamentului | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.69015884399414 seconds.