Sâmbătă, 28 Martie 2009 - 05:30 AM Aleg.RO: Campania pentru Cotroceni a inceput

Publicat de: ---

romanialibera O data cu alegerea lui Crin Antonescu in fruntea PNL si desemnarea acestuia – aproape oficiala – drept candidat al partidului pentru functia suprema in stat, campania pentru prezidentiale a fost in fapt lansata . Este acum evident ca vom avea o cursa in trei – exista o oarecare incertitudine in privinta candidatului PSD, dar cel mai probabil acesta va fi Mircea Geoana. A mai aparut o precizare semnificativa – declaratia de neparticipare a lui Sorin Oprescu. Evident, vor exista si alti candidati (de exemplu, Corneliu Vadim Tudor nu va rata ocazia revenirii la rampa), dar impactul lor va fi nesemnificativ. Sondajele publicate pana acum pe aceasta tema sunt nerelevante, intrucat nu masurau decizia de vot in prezenta unei oferte definite. Le asteptam deci cu interes pe cele care vor raporta dinamica optiunilor in lunile care urmeaza.Nu este vorba doar de o lansare de nume, cat si de o relansare din punctul de vedere al interesului pentru alegeri, caci "baiatul ala cu nume de floare" pare sa intruneasca acele calitati necesare atragerii unui electorat din afara bazinului electoral al partidului din care face parte. Ma refer la discursul sau viu si atragator, la istoria personala (intemeietor al organizatiei PNL la Tulcea, la inceputul lui 1990, atunci cand, mai ales acolo, acesta era un autentic act de curaj, a ramas un militant fidel al partidului), neimplicarea in afaceri si scandaluri de coruptie. Poate ca incercarea recenta de asociere a numelui sau in cazul Popoviciu este un semn ca cineva il considera un contracandidat periculos. Actualul presedinte ramane cel mai popular personaj politic al momentului, numai ca acum avantajul sau nu mai pare ireversibil. Cred ca domnul Basescu a inceput deja sa invete numele florilor.Tot ca o coincidenta, zilele acestea a fost relansata discutia despre devansarea alegerilor prezidentiale, astfel incat ele sa se tina o data cu cele europarlamentare – adica peste zece saptamani. Opinia generala este aceea ca devansarea ar crea un avantaj pentru Traian Basescu. Argumentele ar fi, pe de o parte, ca o previzibila degradare a situatiei economice a tarii ar putea face ca, pana in noiembrie, popularitatea sefului statului sa se deterioreze semnificativ. Pe de alta parte, este de presupus ca cele zece saptamani ramase pana pe 7 iunie nu-i vor permite lui Antonescu sa obtina notorietatea necesara pentru a obtine voturi din zona electoratului mai putin informat.Personal, nu cred ca este atat de evident ca devansarea ar crea un avantaj pentru presedintele in functie. As aminti ca analistii economici prevad un varf al crizei in lunile aprilie-mai ale acestui an. Cu alte cuvinte, inceputul lunii iunie ar putea coincide cu un maximum al nemultumirilor sociale. Pana in noiembrie, este posibil ca Guvernul (sau bunul Dumnezeu) sa gaseasca solutii de ameliorare a situatiei; orice semn de redresare ar putea constitui in noiembrie un argument forte pentru Traian Basescu. Apoi, valul de simpatie de care pare sa se bucure acum liderul liberal ar putea sa oboseasca pana in noiembrie.De fapt, discutia in jurul posibilului avantaj al unuia sau altuia dintre candidati este prea putin relevanta. Ne intereseaza daca devansarea alegerilor prezidentiale este sau nu benefica pentru situatia de ansamblu a Romaniei. Cred si eu ca, intr-un an de criza, consumarea energiilor clasei politice intr-o aproape continua campanie electorala ar putea fi daunatoare. Totusi, trebuie sa avem in vedere ca membrii Guvernului nu candideaza (din cate stiu) pentru Parlamentul European si ca ar fi normal sa nu se implice nici in campania pentru Cotroceni.Un alt argument – construit tot pe fundalul crizei – il constituie cheltuiala inutila pe care ar constitui-o doua randuri de alegeri. Tehnic, trebuie semnalat ca alegerile europarlamentare nu pot fi organizate in aceleasi sectii de vot cu cele prezidentiale, caci Directiva 93/109 a CE prevede ca pentru Parlament au drept de vot si cetatenii altor state UE rezidenti in Romania. Deci, liste electorale diferite, regulamente diferite. Ar trebui organizate doua randuri de sectii de votare, acoperite cu personal corespunzator (pe care nu prea avem de unde sa-l luam daca avem in vedere ca la ultimele alegeri au existat presedinti de sectie cu studii liceale).In sfarsit, organizarea simultana ar aduce la vot un numar mai mare de cetateni, ceea ce ar inlatura pericolul unei extrem de mici rate de participare la alegerile europarlamentare. Din punctul de vedere al continutului democratic, avantajul ar fi doar formal. Nu ne intereseaza sa vina cu un milion de alegatori in plus daca acestia vor pune stampila pe o lista sau alta, convinsi ca in capul ei se afla Traian Basescu sau – dupa caz – Crin Antonescu. Tocmai aceasta a fost ideea pentru care s-au decalat (prin schimbarea duratei mandatului) alegerile parlamentare de cele prezidentiale – de a se inlatura confuzia dintre functii. Anul acesta ar fi prima ocazie de a verifica modul in care judeca alegatorii mesajul unui potential presedinte, distinct de un program de guvernare – si ar fi pacat sa o ratam.


(497 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Campania pentru Cotroceni a inceput | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.38681197166443 seconds.