Joi, 30 Octombrie 2008 - 05:17 AM Aleg.RO: Nati Meir își oferă serviciile prin sms

Publicat de: Cosmin BUHUȘ

AMOS News Deputatul independent Nati Meir a trimis sms-uri la mai mulți deputați prin care le-a propus să-i ajute în campania electorală.

Nati Meir le-a scris deputaților că el deține o firmă de telefonie ce poate trimite aleatoriu sms-uri cu diferite mesaje în toate rețelele de telefonie mobilă.

"Mi-a scris un sms în care a spus că poate trimite mesaje din care reiese că Geoană a furat bani și acum vrea să devină premier", a afirmat pentru AMOS News un deputat din PD-L.

Contactat telefonic, Nati Meir a recunoscut că a trimis astfel de sms-uri. "Și care e problema? Am trimis la toți deputații din România, de la toate partidele. Eu nu mai sunt în politică așa că pot să fac afaceri", a declarat deputatul independent Nati Meir.

Meir a anunțat că va demisiona din Parlamentul României de la 1 noiembrie.


(499 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Cosmin BUHUȘ


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Nati Meir își oferă serviciile prin sms | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.34131002426147 seconds.