Vineri, 26 Septembrie 2008 - 06:42 AM Aleg.RO: Bogdan Ciucă va candida în cartierul în care a copilărit

Publicat de: Corina MISĂILĂ

AMOS News Purtătorul de cuvânt al Patidului Conservator, deputatul Bogdan Ciucă, a anunțat joi, într-o conferință de presă susținută la Galați, că va candida în cartierul natal, transmite corespondentul AMOS News.

„Voi candida în colegiul în care am copilărit și sunt mândru de lucrul ăsta. Cunosc oamenii din acea zonă, fiecare stradă, am prieteni acolo. Voi face tot ce-mi stă în putință să nu-i dezamăgesc.”, a declarat deputatul conservator, Bogdan Ciucă.
Cât privește modul în care își va desfășura campania, Ciucă susține că va echilibrată, în nici un caz una agresivă. 

„Am ales să investesc în lucruri care să rămână, nu în pliante sau afișe electorale. Am de ales într-o campanie rece și costisitoare, bazată pe fluturașe, și o campanie sufletească. Voi alege pe cea din urmă”, a adăugat Bogdan Ciucă.

Ciucă va candida pentru deputați, la municipiu, în colegiul nr.8, din partea Alianței PSD-PC. Conservatorul  va avea ca adversar din partea PNL pe Vasile Pârlog, director Prefectura Galați, și pe Mihai Irimia, om de afaceri, care va candida din partea PDL.


(852 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Corina MISĂILĂ


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Bogdan Ciucă va candida în cartierul în care a copilărit | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.70333790779114 seconds.