Vineri, 27 Iunie 2008 - 04:37 AM Aleg.RO: Bogdan Olteanu: Președintele României nu poate cere convocarea unei sesiuni extraordinare decât în acele situații care privesc competențele sale

Publicat de: ---

AMOS News

Președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu le-a transmis deputaților un mesaj prin care îi informează că președintele României poate cere convocarea unei sesiuni extraordinare decât în acele situații care privesc competențele sale nu în cazul începerii urmăririi penale a foștilor miniștri. Redăm textul integral al mesajului:

"Doamnă Deputat,
Domnule Deputat,
Vă transmit, alăturat, spre informare, scrisoarea domnului Traian Băsescu, Președintele României, referitoare la unele intenții politice ale domniei sale.

Potrivit prevederilor constituționale și principiului separației și echilibrului celor trei puteri în stat, Președintele României nu poate cere convocarea unei sesiuni extraordinare decât în acele situații care privesc competențele sale în relația cu Parlamentul (domeniile reglementate de art.88, 91, 92, 93 din Constituție), neavând competența de a interveni în calendarul și în procesul legislativ desfășurat de Camera Deputaților și Senat.

Pentru a evita încălcarea Constituției de către Președintele României, printr-o asemenea solicitare, vă pun totuși la dispoziție argumentele domniei sale, urmând ca dumneavoastră să decideți dacă veți propune inițierea unei sesiuni extraordinare conform prevederilor art. 66 alin.(2) din Legea fundamentală, cu o ordine de zi pe care o veți găsi de cuviință".


(456 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Bogdan Olteanu: Președintele României nu poate cere convocarea unei sesiuni extraordinare decât în acele situații care privesc competențele sale | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.39210200309753 seconds.