Vineri, 28 Decembrie 2007 - 06:17 AM Aleg.RO: Bugetul pentru 2008

Publicat de: ---

azi Bugetul pentru 2008      Cu toate ca temele macroeconomice sunt foarte departe de preocuparile cotidiene, mai ales acum în preajma Sarbatorilor, nu încape urma de îndoiala ca adoptarea proiectelor de buget pentru anul viitor reprezinta o informatie de interes pentru fiecare concetatean . Fie ca este vorba despre bugetari (peste un milion), fie despre pensionari (peste cinci milioane), se poate spune ca toata lumea stie ca veniturile din anul de care ne mai despart câteva zile sunt conditionate, în foarte mare masura, de prevederile bugetare.
     Daca este sa luam în seama protestele centralelor sindicale care solicita - pe deasupra - sefului statului sa nu promulge legile aferente bugetului, avem motive sa ne întrebam: vom pasi de la 1 ianuarie 2008 cu o reglementare valabila privind fondurile publice, de la colectarea pâna la cheltuirea lor - sau riscam sa nu avem acest instrument fundamental pentru ansamblul activitatilor economice si sociale? Este, însa, doar una dintre întrebari. Cea de-a doua se refera la realismul prevederilor bugetare pentru anul viitor. Daca, de data aceasta, luam în considerare criticile care i s-au adus (fie si numai în spatiul parlamentar), amenintarile cu votul contra în cazul neadoptarii unor amendamente, atunci, îndoiala va putea sa fie formulata destul de clar: exista suficiente temeiuri pentru a aprecia ca bugetul, asa cum a fost votat de Parlament, cu o majoritate consistenta, va putea sa fie pus în practica?
     Nu este locul aici pentru conturarea unei ample retrospective, dar faptul ca un numar infim de amendamente din cele peste 1.500 propuse de senatori si de deputati s-a adoptat (tot prin vot majoritar, sa fim bine întelesi!) arata ca nu prea au existat alternative credibile (macar) la varianta propusa de Guvern. Orice explicatii date pentru votul masiv de sustinere a celor doua legi ale bugetului (cel pentru asigurarile sociale s-a adoptat în unanimitate) prin presararea a tot felul de rezerve si critici nu schimba datele problemei. Promisiunile privind o varianta proprie de buget ale unor partide parlamentare s-au dovedit vorbe de claca, politicianism pur.
     Chiar daca nu excludem posibilitatea ca legile bugetului sa nu fie promulgate, se cuvine sa apreciem ca, din toate unghiurile de vedere, este foarte bine ca s-a finalizat, la timp, dezbaterea parlamentara privind proiectele de buget pentru anul viitor. Este posibil ca acest final necesar sa fi fost negociat, sa se fi ajuns la unele compromisuri, dar toate acestea prezinta o importanta secundara. In conditiile în care actualul Guvern nu îsi va modifica politicile bugetaro-fiscale (mai ales nu va mai umbla la impozite si taxe) se creeaza o baza pentru stabilitatea economica, pentru predictibilitatea financiara, inclusiv la nivelul "Cosului zilnic". Se vor opera, probabil, ajustari, dar esential este faptul ca noul an va fi marcat de auspiciile generate de adoptarea bugetelor pentru 2008. In rest, este treaba politicienilor sa se certe si sa se împace, fara sa uite, însa, ca 2008 este un an electoral. Copyright 2005 Cicero Group. Conceput de Andreipac. Intretinut de Gigi Grigorescu. Toate drepturile rezervate.


(450 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

Bugetul pentru 2008 | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.3925461769104 seconds.