Marți, 31 Iulie 2007 - 06:00 AM Aleg.RO: Murgeanu, faultat la poarta Primariei

Publicat de: ---

7plus Lansata in plin sezon mort din punct de vedere politic, informatia legata de episodul securistic existent in biografia viceprimarului Razvan Murgeanu face in continuare valuri . Ca urmare, ieri au aparut noi detalii, atit legate de episodul in sine cit si de dosarul existent la CNSAS. Concomitent cu acestea persista si suspiciunea ca Murgeanu "a fost lucrat" deoarece ar avea intentia sa candideze la Primaria Capitalei. Daca intr-adevar acesta a fost motivul, nu mai ramine de aflat decit cine sapa in jurul lui Murgeanu. Unele guri spun deja ca mai multi - printre care si democratii. Existenta angajamentului de colaborare cu Securitatea semnat de Razvan Murgeanu preocupa si conducerea PD. Dupa o discutie cu colegul implicat, democratii cred ca Murgeanu nu poate fi acuzat de politie politica, dar asteapta verdictul CNSAS pe tema. Oricum, daca punctul de vedere exprimat de CNSAS ii va fi totusi nefavorabil actualului viceprimar, PD a precizat deja ca se va lepada de Murgeanu. PD ar renunta la "serviciile" lui Murgeanu "Asteptam punctul de vedere al CNSAS. Am vazut si explicatiile domnului Razvan Murgeanu. Nu se incadreaza, din explicatiile domniei sale, ca ar fi facut politie politica. In cazul in care CNSAS se va pronunta ca a facut politie politica, PD va renunta la serviciile lui in interiorul partidului". Anuntul a fost facut ieri de Adriean Videanu, presedintele executiv al PD. Acesta a mai precizat ca pe orice democrat declarat de CNSAS vinovat ca a facut politie politica il paste aceeasi soarta. In ceea ce priveste cazul la zi, liderul PD a confirmat ca Murgeanu nu a adus la cunostinta colegilor de partid experienta lui de tinerete cu Securitatea ceausista: "Dinsul nu a considerat util, atit timp cit a fost, inteleg, o atitudine de studentie, neexistind niciun document care sa demonstreze colaborarea domnului Murgeanu cu Securitatea, cu exceptia acelui angajament". Doar note de serviciu In timp ce democratii se lamureau direct cu Razvan Murgeanu, ecourile venite dinspre CNSAS spre presa erau favorabile viceprimarului care singur si-a scos trecutul la vedere. Concret, surse din CNSAS au declarat agentiei Mediafax ca Murgeanu a dat Securitatii doar "note de serviciu" si nicidecum informari din care sa reiasa ca ar fi facut politie politica. Dimpotriva, aceleasi voci au apreciat ca si notele de serviciu date au fost smulse de la Murgeanu doar prin santaj, in caz contrar fiind amenintat ca isi va pierde postul - respectiv cel de sef de santier la canalul Dunare - Marea Neagra. Stiut fiind ca la canal lucrau si detinuti politici, este lesne de inteles insistenta Securitatii de a-si racola cit mai multi colaboratori in zona. Murgeanu a refuzat insa constant colaborarea, fapt nu numai afirmat de el dar confirmat, dupa cum se vede, si din interiorul CNSAS. Indiferent de verdictul CNSAS, este clar ca existenta acelui angajament semnat complica, la 17 ani dupa revolutie, viata viceprimarului democrat. De ce abia acum, cind viitoarele alegeri locale se apropie de start iar cistigarea Primariei Capitalei reprezinta trofeul cursei, doar Murgeanu ar putea sa stie. Din cite se spune prin PD, Murgeanu sustine ca a pomenit de nefericitul episod din studentie in contextul discutiei purtate la Radio BBC despre realitatile comuniste. Mai exact, Murgeanu a povestit ce a patit cu Securitatea deoarece este ferm convins si acum ca nu a gresit cu nimic, prin urmare nu are ce sa ascunda: "Am fost fortat sa semnez angajamentul si as fi semnat orice numai sa scap de acolo (de la Militie - n.r.)". De asemenea, Murgeanu le-a spus colegilor de partid si de existenta dosarului de urmarit deschis de Securitate pe numele lui, dupa ce colaboratorul inhatat cu japca nu si-a onorat obligatiile si nu i-a turnat pe studentii straini in urechile Securitatii. La fel de adevarat este ca democratul ocupa o functie publica, fapt care impunea verificarea lui de catre CNSAS pina acum. Daca ne amintim insa cind si cum au ajuns dosarele la CNSAS si cum a decurs activitatea Consiliului sub bagheta lui Gheorghe Onisoru, intirzierea devine plauzibila. Oricum, daca verdictul CNSAS confirma informatiile neoficiale aparute pina acum, viceprimarul Murgeanu nu are de ce sa se teama si poate candida linistit pentru functia ocupata in prezent de colegul lui de partid Adriean Videanu. Asta ar insemna si ca intregul "caz Murgeanu" nu este altceva decit un foc de paie - spre disperarea adversarilor care l-ar fi vrut scos din cursa inca din preliminariile localelor.
Simona Badulescu, Ana-Maria Ludatser

alte articole din Politica.




(925 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
7 Plus

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa 7 Plus:

Murgeanu, faultat la poarta Primariei | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.58815002441406 seconds.