Joi, 24 Martie 2005 - 02:30 PM Aleg.RO: PSD nu emite pretenții la șefia Consiliului Județean Arad

Publicat de: Florin TOMUȚA

AMOS News Vicepreședintele organizației județene a PD Arad, Gheorghe Falcă, a anunțat, miercuri, că persoana desemnată de democrați pentru preluarea funcției de președinte al Consiliului Județean Arad, este agreată de partenerii din coaliție, UDMR și PUR. „Nu vor fi surprize în ceea ce privește alegerea președintelui CJ Arad, adică nu vor apărea alți candidați surpriză propuși de colegii din Alianță. Avem parteneri loiali în coaliție care își vor da votul pentru Iosif Matula, persoana desemnată de PD “, a declarat Gheorghe Falcă.

Acesta a ținut să infirme, astfel, zvonurile potrivit cărora o parte dintre consilierii PNL l-ar susține pentru conducerea CJ pe Caius Parpală, în prezent consilier județean independent, după ce a demisionat din PSD, partid pe listele căruia a fost ales.

Președintele organizației județene a PSD Arad, Dimitrie Muscă, a declarat că formațiunea politică pe care o reprezintă nu va desemna un candidat pentru locul lăsat liber de Seculici la șefia CJA. „Nu are rost să facem propuneri pentru că nu avem numărul necesar de consilieri pentru a putea susține o candidatură.

Vom vedea vineri care este propunerea Alianței și apoi vom hotărî dacă o vom susține sau nu“, a precizat președintele PSD Arad, formațiune politică care mai are doar șase consilieri județeni, după demisiile din partid ale lui Caius Parpală, Tiberiu Rancu și Francisc Mandeck.

Totuși, Falcă nu a exclus ca vineri, dacă vor exista mai multe candidaturi pentru funcția de președinte să fie folosite aparatele de fotografiat pentru imortalizarea voturilor pentru verificarea modului în care au votat consilierii județeni care fac parte din coaliție. „Când vrei cu adevărat să câștigi, trebuie să-ți folosești toate strategiile“, a precizat Falcă.

Democrații arădeni, l-au desemnat pe Iosif Matula să preia președinția Consiliului Județean, în locul lui Gheorghe Seculici, care a fost ales să ocupe funcția de vicepremier al Guvernului României.

Conform protocolului încheiat la nivelul Alianței „DA“, acest post revine democraților, care au obținut cel mai mare număr de voturi la alegerile locale de anul trecut.

Iosif Matula a ocupat locul 23 pe listele electorale pentru Consiliul Județean Arad, la alegerile locale din iunie 2004, și a fost candidatul PD pentru Primăria orașului Chișineu-Criș, unde a fost învins de candidatul PSD, Gheorghe Burdan.


(1107 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Florin TOMUȚA


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

PSD nu emite pretenții la șefia Consiliului Județean Arad | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.55218601226807 seconds.