Joi, 24 Martie 2005 - 07:55 AM Aleg.RO: Cum schimbi un functionar PSD

Publicat de: M.G.

Cotidianul Vicepresedintele PD Ioan Oltean si alti doi colegi au depus la Camera Deputatilor o propunere legislativa, prin care se cere inlocuirea statutului de functionar public al sefilor serviciilor deconcentrate cu cel de personal contractual cu statut de manager. Problema a dat mari batai de cap coalitiei in judete, noua propunere legislativa venind sa anuleze dilema schimbarii sefilor serviciilor deconcentrate care au sustinut in campanie PSD prin incalcarea statutului functionarului public sau mentinerii lor cu riscul de a impiedica politic majoritatea. Inlocuirea sefilor de servicii cu statut de functionar in manageri angajati cu contract a fost in discutia liderilor coalitiei de mai bine de o luna, preferindu-se, deocamdata, varianta dezbaterii parlamentare in locul unei ordonante de urgenta.

Contractul de management va contine, potrivit presedintelui PD Emil Boc, o serie de indici de performanta, a caror indeplinire va fi evaluata anual, cu posibilitatea rezilierii contractului in cazul neindeplinirii lor. In opinia autorului proiectului, transformarea sefilor serviciilor deconcentrate in personal contractual cu statut de manager va aduce o mai mare eficienta si coerenta a deciziilor, precum si o mai mare rapiditate in aplicarea programelor de guvernare atit la nivel central, cit si la nivel local. Indemnizatiile viitorilor manageri vor fi, potrivit proiectului, echivalente cu cele ale subsecretarilor de stat, iar Ministerul Administratiei si Internelor va fi cel care va asigura recrutarea si selectia viitorilor manageri.


(746 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Cotidianul
· Alte știri din sursa
Cotidianul

· Alte știri de la M.G.


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cotidianul:

Cum schimbi un functionar PSD | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.68615984916687 seconds.