Miercuri, 28 Februarie 2007 - 06:09 AM Aleg.RO: Peter Eckstein Kovacs este nemulțumit de conducerea ședințelor Senatului

Publicat de: Silviu MOLNAR

AMOS News Senatorul UDMR Peter Eckstein Kovocs s-a declarat, marți,  nemulțumit de faptul că prezidiul ședințelor din cadrul Senatului sunt conduse fără ca puterea să aibă măcar un secretar în prezidiu. Senatorul UDMR a cerut public președintelui de ședință, Doru Ioan Tătăcilă, să fie respectat regulamentul ședințelor în plen și din prezidiu să facă parte și un secretar al opoziției măcar după ședința de azi. "Numărătoarea voturilor iese prost pentru că în prezidiu nu este și un reprezentat al puterii, ci numai reprezentanți ai opoziției", a menționat reprezentantul UDMR în momentul în care a observat că legi ordinare ce au nevoie de majoritate nu pot fi trecute.

În replică, senatorul PRM Gheorhe Funar a explicat colegului său public că regulamentul spune textual "de obicei din conducerea ședințelor face parte și un secretar al puterii ". "Azi este excepția", a precizat Gheorghe Funar, care a mai explicat că ar fi complicat să se respecte această regulă întotdeauna având în vedere că din cei patru secretari ai Senatului în această sesiune conform algoritmului de ocupare a funcțiilor doar un post a revenit puterii. "Astfel e destul de complicat să urmăm regula întotdeauna", a mai precizat Funar.

Un aport substanțial la acest fapt îl are faptul că abia după numeroase strigări de prezență, apeluri la prezentarea în sală și numărări a celor prezenți s-a reușit formarea unui cvorum de 82 de senatori, dar care nu au votat toți.


(592 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Silviu MOLNAR


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Peter Eckstein Kovacs este nemulțumit de conducerea ședințelor Senatului | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.39090704917908 seconds.