Miercuri, 28 Februarie 2007 - 06:08 AM Aleg.RO: Basescu: Institutiile statului nu sunt inca libere de influenta coruptiei

Publicat de: Ionela Neagu-Stanila

curierulnational
Domeniul energiei, primul pe lista
Nereguli sunt insa si la achizitiile din sanatate

Exact cum ne-a obisnuit in ultima vreme, in special in cadrul sedintelor de bilant ale Politiei de Frontiera, Ministerului Public ori Inspectoratului General al Politiei Romane, presedintele Romaniei si-a exprimat si ieri ingrijorarea in legatura cu fenomenul coruptiei . Fara a se lansa in acuzatii dure, Traian Basescu a cerut, la bilantul Ministerului Administratiei si Internelor (MAI), tuturor institutiilor statului sa cerceteze coruptia din domeniul energiei, al lucrarilor publice si al achizitiilor din sanatate. "As vrea sa va transfer ingrijorarea mea, desi sunt cazuri pe care le vedem toti public la televizor, la radio, discutate, prezentate, intoarse pe toate partile. Statul inca nu functioneaza liber de influente, institutiile statului nu sunt inca libere de influenta legata de fenomenul coruptiei. Fenomenul coruptiei este inca unul prezent care distorsioneaza decizia economica si influenteaza libera competitie. Am retineri sa intru in zona de exemple, dar insist pe problematica legata de energie, de lucrari publice, de modul in care se fac achizitiile in sistemul de sanatate", a spus Basescu, mentionand ca afirmatiile sale nu ar trebui luate ca simple declaratii, ci ca ingrijorari. "Declaratiile mele nu sunt decat ingrijorari si cer institutiilor statului sa se aplece asupra acestor sectoare", a accentuat presedintele. El a sugerat ca sistemul din timpul guvernarii PSD persista inca. "Parca este ceva de prin 2000 care continua si se duce, si se duce... Eu cred ca trebuie sa se opreasca", a spus Basescu la finalul sedintei de bilant. Basescu a manifestat aceeasi ingrijorare si fata de traficul de fiinte umane si cel de droguri, precizand ca " aceste riscuri asimetrice sunt in crestere, iar frontierele din nord si est devin elemente extrem de vulnerabile, daca nu luam masuri de prevenire".

Tariceanu l-a criticat pe Flutur

La randul sau, premierul Calin Popescu Tariceanu, aflat in dreapta presedintelui, si-a manifestat nemultumirea in legatura cu mica infractionalitate, acuzand ca politistii au inca o atitudine toleranta si exista inca un numar, nepermis de mare, de persoane urmarite penal sau pe numele carora s-au emis mandate de arestare, care fug din tara. "Dupa parerea mea exista, inca, o atitudine toleranta fata de gruparile infractionale. Exista inca un numar nepermis de mare de oameni care au parasit tara pentru a se sustrage urmaririi penale sau arestarii. Discutam de peste 3.500 de persoane care au parasit tara in acest fel", a declarat Tariceanu. La capitolul realizari, angajatii MAI s-au remarcat, a precizat Tariceanu, prin pachetul de legi privind reforma in administratie, combaterea crimei organizate, mai ales a criminalitatii transfrontaliere, "rezultatele foarte bune" privind gestionarea inundatiilor din 2005 si din 2006 si programul operational sectorial privind absorbtia fondurilor europene. Tariceanu a facut referire si la salariile angajatilor MAI, care vor fi mai mari in 2007 cu 18,8%, "cu mult peste rata inflatiei", si a cerut ca si in administratie sa fie aplicat principiul din mediul privat: "Salarii mai mari, responsabilitati mai mari". Au existat critici din partea premierului, insa la adresa fostului ministru al Agriculturii, pe care l-a acuzat de dezinformare. "Ministerul Agriculturii a raportat un grad de indeplinire de peste 90%, ca acum, din evaluarile facute, sa constatam ca suntem sub aceasta cifra", a spus premierul. Voi avea azi (marti - n.r.) o discutie cu ministrul Agriculturii, Dan Motreanu, referitor la problema gestionarii fondurilor europene pentru agricultura.
Ministerul Agriculturii dispune de structuri care, din pacate, si aici ma refer la Agentia de Plati si Interventie pentru Agricultura (APIA) constatam ca se afla la un nivel de operationalitate mult sub ce s-a raportat anul trecut de catre fostul ministru al Agriculturii", a precizat premierul. Imediat dupa aceste declaratii, directorul general al APIA, Nicolae Sterghiu, a declarat ca "toate datele prezentate de APIA sunt si au fost corecte si pot sa dovedesc cu dosare clare privind evolutia activitatii Agentiei de Plati".

Multi politisti, putini procurori

La fel ca si procurorul general Laura Codruta Kovesi, si Traian Basescu considera ca numarul foarte mare de dosare pe care procurorii le-au avut de solutionat in ultima perioada a dus la o blocare a actului de Justitie. "Aproximativ 1.000 de procurori au primit spre solutionare un milion de dosare penale, care au fost instrumentate de cei 20.000 de ofiteri de la Politia Judiciara, aspect care nu de putine ori a dus la intarzierea de solutionare a cauzelor. Este mult prea putin pentru viteza de ajungere a dosarelor in instante. Trebuie sa echilibram intr-un fel acest lucru", a precizat Basescu.
Performantele structurilor MAI, prezentate ieri de ministrul Vasile Blaga, sunt legate, fara indoiala, de aderarea Romaniei la Uniunea Europeana.
In 2006, MAI a continuat realizarea sistemului integrat de securizare a frontierelor, prevazut a fi complet functional in 2012. Acest sistem, a carui valoare se ridica la peste 1,3 miliarde euro, este primul sistem complet integrat la nivel mondial, asigurand un grad ridicat de control si supraveghere la granite.


(613 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Curierul Național

· Alte știri de la Ionela Neagu-Stanila


Azi: Cea mai citită știre din sursa Curierul Național:

Basescu: Institutiile statului nu sunt inca libere de influenta coruptiei | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.39062809944153 seconds.