Luni, 26 Februarie 2007 - 06:26 AM Aleg.RO: Sondaj de opinie: Traian Basescu, favoritul PNL

Publicat de: ---

romanialibera Daca duminica viitoare ar avea loc alegeri prezidentiale, 35% dintre romani l-ar vota pe presedintele Traian Basescu . Potrivit unui sondaj CIVIS dat publicitatii ieri, seful statului este urmat de presedintele PNG, George Becali, pe care l-ar vota 18% din populatie. Urmatorii clasati sunt Mircea Geoana - 14% - si Calin Popescu Tariceanu - 11%.
Pe de alta parte, 34% din electoratul PNL voteaza cu Basescu si asta in ciuda deselor iesiri publice ale liderilor liberali impotriva sefului statului. Acest fapt demonstreaza ca PNL inca nu are un candidat pentru Presedintie care sa ii faca fata cu succes lui Traian Basescu. Conform sondajului, Basescu ar primi 85% din voturile simpatizantilor PD, 34% de la PNL, 4% de la PSD, 12% de la UDMR si cate 2% de la PRM si PNG.
Chiar daca a scazut cu 3 procente in preferintele electoratului, fata de noiembrie 2006, 46% dintre cetatenii cu drept de vot ar alege Alianta D.A. Pe locul al doilea - si tot in scadere cu 2% - se afla PSD, cu 19 procente, iar pe locul al treilea PNG - cu 12%. PRM ar intruni 8%, UDMR - 6%, iar PLD - 3%. Daca cele doua partide care formeaza ADA ar candida separat, 53% dintre persoanele intervievate ar vota PD, iar 40% PNL.  Mai mult de jumatate dintre romani - 55% - sunt impotriva declansarii procedurii de suspendare din functie a sefului statului, in vreme ce 31% sunt pentru aceasta masura. In cazul in care s-ar ajunge la referendum, participarea ar fi de 60%, iar impotriva demiterii lui Traian Basescu ar vota 42% dintre romani, favorabil pronuntandu-se 27%. In ce priveste demiterea guvernului printr-o motiune de cenzura, opiniile sunt impartite aproape egal: 42% pentru si 40% impotriva. PD conduce in topul alegerilor europarlamentare cu 27%, fiind urmat de PNL, cu 21%, si de PSD, cu 19%.


(398 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Sondaj de opinie: Traian Basescu, favoritul PNL | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.63816285133362 seconds.