Joi, 22 Februarie 2007 - 06:10 AM Aleg.RO: Conducerea CJ Bistrita se gandeste la pensie

Publicat de: ---

romanialibera La Tribunalul Bistrita-Nasaud a avut loc, ieri, primul termen din procesul intentat de presedintele si cei doi vicepresedinti ai Consiliului Judetean institutiei pe care o conduc . Ei vor sa obtina pe aceasta cale sporurile salariale care nu le-au fost acordate in ultimii ani, desi sustin ca meritau acesti bani.
Liderul CJ, Gheorghe Marinescu (PSD), si vicepresedintii Ionel Tompa (PC) si Constantin Pamfiloiu (PRM) si-au angajat deja un avocat care sa le reprezinte interesele private. Acesta s-a confruntat la bara cu una din juristele CJ, care a aparat punctul de vedere al institutiei.
Membrii din conducerea administratiei judetene solicita instantei acordarea retroactiva, din 2004 si pana in prezent, a sporului de vechime, a sporului de antena de 10 la suta (pentru faptul ca lucreaza in mediu cu grad ridicat de radiatii), dar si a premiilor anuale si a premiului lunar de 2 la suta, de care au beneficiat in acesti ani toti angajatii institutiei, in baza contractului colectiv de munca, dar nu si presedintele si adjunctii sai.
Ionel Tompa a declarat, ieri, ca a facut acest demers, ingrijorat de valoarea punctului de pensie, mai mica decat pe vremea cand era profesor si ca in esenta doreste trecerea acestor sporuri in cartea de munca pentru a beneficia de o suma mai mare. La urmatorul termen, stabilit in 15 martie, reclamantii au anuntat ca vor depune un calcul privind sumele pe care ar trebui sa le primeasca de la Consiliul Judetean pentru sporurile neplatite.


(431 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Conducerea CJ Bistrita se gandeste la pensie | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.794517993927 seconds.