Marți, 06 Februarie 2007 - 07:46 AM Aleg.RO: Lech Kaczynski il va degrada pe generalul Jaruzelski

Publicat de: Mircea Marin

cronicaromana Presedintele Poloniei, Lech Kaczynski, urmeaza sa il degradeze pe generalul Wojciech Jaruzelski, autorul legii martiale din 1981 . Potrivit lui Aleksander Szczyglo, purtatorul de cuvant al administratiei prezidentiale de la Varsovia “Elaborarea unui text de lege in acest sens se va incheia pana la sfarsitul lunii martie”. El a oferit aceasta declaratie in cadrul unei intalniri cu ziaristii polonezi. Prin proiectul de lege sunt vizati pe langa Jaruzelski toti ceilalti membrii ai Consiliului Militar al Salvarii Nationale WRON, organism care preluase puterea politica in 1981 in contextul miscarilor sociale anticomuniste conduse de sindicatul Solidaritatea. “Coborarea in grad si privarea autorilor legii martiale de insignele si decoratiile lor va fi o forma de dreptate”, a precizat Szczyglo continuand “O lege noua este indispensabila pentru ca, potrivit actualei legi, numai un tribunal il poate priva pe un militar de cariera de gradul sau”. In varsta de 82 de ani, Wojciech Jaruzelski a detinut functia suprema in stat din 1981 pana in 1989 fiind si presedintele partidului comunist polonez. Din martie 2006 el se afla in centrul unui proces interminabil in care este inculpat pentru responsabilitatea sa in reprimarea violenta a revoltei muncitoresti din Gdansk. In 1996 parlamentul polonez l-a achitat de orice responsabilitate constitutionala pentru instaurarea legii martiale din 1981. Instaurarea legii martiale in 1981 este astazi un subiect controversat, in vreme ce sustinatorii dreptei poloneze vad in ea o masura care a contribuit la intarzierea caderii comunismului cu aproape un deceniu, cei ai stangii vad o masura prin intermediul careia a fost evitata o invazie sovietica de tipul celor din Ungaria 1956 si Cehia 1968.


(465 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Cronica Română

· Alte știri de la Mircea Marin


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cronica Română:

Lech Kaczynski il va degrada pe generalul Jaruzelski | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.63341593742371 seconds.