Miercuri, 29 Noiembrie 2006 - 06:58 AM Aleg.RO: Afacerea ,,Condor" l-a dus pe deputatul PD Ion Gontea la PNA

Publicat de: Iulian Rinder

curentul

In perioada 1995-2001 au fost vandute in Brasov catre magistrati, politisti, oameni politici, afaceristi sau ziaristi peste 6 .000 de spatii imobiliare de catre RIAL Brasov, aflata in subordinea Consililui Local, la pretul de piata a acestora din ....1989. Aceasta megaescrocherie, ce a prejudiciat comunitatea locala, dar si statul roman, conform conducerii de atunci a Directiei Finantelor a Primariei Brasov, a Corpului de Control al Guvernului, condus de Adrian Nastase, dar si a fostului primar Ioan Ghise, actualmente deputat PNL, cu peste 1 miliard de dolari, nu a avut prea multe repercusiuni, directorul RIAL din acea perioada, Dan Vele, fiind condamnat pentru doar trei ani, pe care i-a evitat intrand initial in concediu de... paternitate, iar ulterior in alte concedii. Printre beneficiari, atunci s-a numarat si societatea ,,Condor". Aceasta era condusa la vremea respectiva de catre Nicolae Dogar, fost consilier local PSD in mandatul 2000-2004, si Traian Popelea. De punerea ,,in legalitate" a modului in care s-au vandut mai multe spatii sau terenuri comerciale aflate in patrimoniul firmei s-a ocupat, printre altii, notarul si consilierul PD din acea vreme, Ion Gontea, actualmente deputat PD de Brasov.

Conform unei informatii date publicitatii saptamana trecuta, deputatul PD de Brasov Ion Gontea, dar si alte 11 persoane sunt in continuare cercetati de catre procurorii DIICOT, fiind acuzati, dupa privatizarea societatii brasovene Condor SA, fosta ICS Alimentara, pentru mai multe infractiuni economice. Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie a dat publicitatii un raport prin care procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) au facut public faptul ca Nicolae Dogar, fost consilier local PSD, in perioada 2000-2004, si Traian Popelea, avand ambii multiple atributii, respectiv directori, membri ai Consiliului de Administratie al societatii Condor SA si membri ai Consiliului de Administratie al Asociatiei Salariatilor din respectiva firma au prejudiciat cu sume importante statul, dar si pe ceilalti actionari ai companiei. Acuzatia adusa deputatului Gontea este aceea ca la biroul sau notarial au fost autentificate mai multe contracte de vanzare-cumparare a unor imobile si terenuri subevaluate. Dogar si Popelea sunt acuzati de mai multe infractiuni, precum evaziune fiscala, fals intelectual, abuz in serviciu, spalare de bani, delapidare, inselaciune si asociere in vederea savarsirii de infractiuni. Conform procurorilor, cei doi au obtinut in mod abuziv calitatea de asociati,dupa ce, in mod fictiv, ,, au majorat capitalul social al societatii, distribuindu-si cea mai mare parte dintre actiuni, ceea ce le-a conferit o pozitie majoritara absoluta, consecinta fiind prejudicierea celorlalti actionari cu peste 40 miliarde de lei vechi". Prejudiciul s-a produs mai ales prin vanzarea a 13 spatii comerciale aflate in patrimoniul firmei amintite, spatii care au fost vandute celorlalti inculpati la pretul din 1989. Aceastia din urma le-au scos imediat la vanzare, dar la pretul real, de piata. Majoritatea spatiilor se aflau in centrul istoric al Brasovului. In urma acestor tranzactii, ,,doar" statul a fost prejudiciat cu alte patru miliarde de lei vechi, prin neplata unor taxe si impozite. Cel mai suparat s-a declarat in mass-media locala deputatul pedist Ion Gontea, ce sustine ca va "face o plangere penala impotriva procurorului Gabriel Stoica (cel ce cerceteaza acest dosar - n.r. ) pentru abuz. Voi face tot ce consider necesar pentru a ma apara. Oricum, sunt foarte dezamagit, dar am incredere in justitie". Contactat telefonic, Gontea a recunoscut ca prin firma sa notariala s-a efectuat vanzarea unui teren apartinand firmei Condor de catre Dogar unor alte persoane cercetate, dar deputatul sustine ca ,,nu ma intereseaza ce alte actiuni mafiote a facut sau poate nu a facut acesta. Eu am inteles ca sunt anumite convorbiri telefonice dintre mine si Dogar inregistrate, desi nu imi dau seama cat de legal este acest lucru. Totusi, eu pot sa dau consultatii, bune sau proaste, cui vrea sa ma asculte. Nu vad aici nici o ilegalitate. Pentru ce s-a intamplat la Condor, sa plateasca cei vinovati. Oricum, daca voi fi chemat in justitie, o sa imi pledez cauza ca orice alt cetatean nevinovat al Romaniei".


(1906 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Curentul

· Alte știri de la Iulian Rinder


Azi: Cea mai citită știre din sursa Curentul:

Afacerea ,,Condor" l-a dus pe deputatul PD Ion Gontea la PNA | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.31560301780701 seconds.