Marți, 19 Septembrie 2006 - 06:00 AM Aleg.RO: Fondatorul liberalilor il “infunda” pe presedintele democratilorRadu Campeanu: “Basescu doreste o atmosfera politica in care partidele democratice sa nu mai poata functiona”

Publicat de: Iulian Badea

cronicaromana Presedinte fondator al PNL si senator al partidului, Radu Campeanu este una dintre vocile respectate din partidul condus de Tariceanu . In interviul acordat cotidianului “Cronicii Romane”, Radu Campeanu se refera la relatia din Alianta D.A., la “echidistanta” presedintelui Basescu, la prestatia lui Calin Popescu Tariceanu atat in fruntea Guvernului, cat si in cea a PNL, la asa zisele “apeluri la unitate” ale unora dintre disidentii liberali, dar si la “visul” sefului statului de a pune bazele unui mare partid care sa-l sustina la alegerile prezidentiale din 2009. - In calitate de presedinte fondator, cum apreciati prestatia partidului dupa alegerile din 2004? - Cu toata obiectivitatea, si iau in calcul aici toate dificultatile, cu care s-a confruntat acest partid, consider evolutia acestuia drept pozitiva. Vreau sa adaug insa un lucru: greutatile mari de care, repet, ne-am lovit, au fost generate de faptul ca partenerii nostri democrati de alianta n-au fost totdeauna foarte corecti in relatia cu noi. Si daca Partidul Democrat, totusi, a incercat sa se respecte intr-o mare masura protocolul, criticile pe care le aduc sunt legate de presedintele Traian Basescu care prin actiunile pe care le-a initiat a adus de cele mai multe ori o stare de instabilitate cel putin morala si politica. Ultimul gest pe care l-a facut, cu ministrul Apararii, a fost un abuz de putere si ar fi fost mult mai bine, pentru domnia sa, sa nu-l fi facut. Lucrurile acestea sunt extrem de delicate in contextul in care Romania asteapta decizia aderarii la 1 ianuarie 2007. Ca atare, va trebui probabil ca si domnia sa sa se gandeasca bine inainte de a genera o criza artificiala, inutila si daunatoare. Actiunile care se fac de pe margine impotriva PNL, cum este cazul dlor Stolojan, Stoica sau Musca, sunt declansate de la Cotroceni. Este evident ca toate aceste atacuri au avut drept tinta PNL, ceea ce reprezinta in opinia mea un lucru negativ pentru viata politica romaneasca. - Relatia din Alianta D.A. nu a fost in nici un caz aceea pe care o anticipati in momentul incheierii protocolului. Este PD un partener de incredere? - Deocamdata noi consideram PD un partener de incredere, cu toate ca in foarte multe cercuri din partid, atat de la varful sau, cat si din teritoriu, incepe sa existe un sentiment de neincredere fata de colegii de Alianta. Eu personal continui sa cred ca suntem obligati sa avem o colaborare deschisa si sincera, cel putin pana cand Romania va deveni membra a Uniunii Europene. Revenind la Traian Basescu, o spun raspicat ca nu il consider in niciun caz un presedinte echidistant. Acesta a devenit sef de stat cu voturile liberalilor, care au fost determinante la alegerile prezidentiale. Cel putin acest lucru sper ca seful statului nu-l va uita. Insa, pana in acest moment, Basescu nu a dovedit echidistanta, fiind inclinat mereu sa loveasca in PNL si in primul ministru. Aceasta servitute pe care PD in frunte cu Emil Boc o manifesta neconditionat fata de unele initiative negative ale presedintelui Basescu este de natura a ridica serioase semne de intrebare asupra pastrarii protocolului pana in 2008. Noi, liberalii, credem ca acest protocol, atat cat mai este posibil, trebuie sa fie respectat. - Presedintele Basescu este nemultumit de activitatea premierului Tariceanu. Ce este de facut ca liberalii sa-l multumeasca pe “jucatorul activ” de la Cotroceni? - Telul nostru nu este multumirea presedintelui, ci respectarea programului nostru politic. Nu pot sa-mi explic antipatia presedintelui Basescu fata de premierul Tariceanu. In urma cu un an si jumatate, Traian Basescu nu mai prididea cu laudele la adresa cabinetului Tariceanu, numindu-l in numeroase randuri, drept “cel mai bun Guvern” din perioada post-decembrista. In primul rand va pot spune ca prestatia lui Tariceanu in fruntea Executivului este una corecta. Asa cum v-am spus, in ciuda tuturor loviturilor pe care le-a primit de la Cotroceni, sunt convins ca s-a descurcat in fruntea Guvernului. Perceptia lui in cancelariile occidentale este pozitiva si avantajeaza Romania in relatiile cu Uniunea Europeana. In ceea ce priveste prestatia lui ca presedinte de partid, consider ca PNL, incepand din timpul guvernarii CDR, a inceput sa-si piarda personalitatea politica datorita unor influente puternice din afara partidului. PNL a continuat sa se comporte, din punct de vedere politic, la un nivel foarte jos, pana la numirea lui Tariceanu in fruntea partidului. Tariceanu este un liberal convins, in timp ce fostul presedinte, Teodor Stolojan, nu putea fi catalogat ca un liberal. Stolojan a reusit chiar performanta de a transforma partidul intr-un partid de functionari. Acum PNL isi recapata personalitatea politica, asta insemnand respectul convingerilor, legatura indisolubila cu conceptia liberala si cu o pozitia de frunte a partidului in jocul democratiei romanesti. De acum inainte, PNL are toate premisele sa-si revina la ceea ce trebuie sa fie, partidul istoric care a facut Romania Mare. - Sa nu omitem faptul ca PNL a fost si este zguduit de puternice crize interne... - Daca va referiti la acele declaratii si asa numitele apeluri la unitate, nu cred ca toate acesta sunt apeluri la unitate. Acestea vizeaza dezbinarea partidului, dar din fericire aceste atacuri nu se bucura de nici un fel de sustinere in partid. Declaratiile confuze ale unora ca Stolojan, Stoica, Boureanu sau Raluca Turcan care se supara si demisioneza din Biroul Permanent Central nu reprezinta mare lucru pentru noi. Cred ca este vorba de initiative dorite si apreciate din afara partidului, in special de la Cotroceni. Cred si eu ca dl presedinte Basescu doreste sa-si creeze un mare partid care sa-l sprijine la viitoarele alegeri prezidentiale. Cred ca urmareste sa creeze o atmosfera politica in care partidele mari democratice sa nu mai poata functiona, sa ramana eventual in functiune doar PRM, pe care nu vad cum poate sa-l loveasca, decat poate prin partidul lui Gigi Becali. Asa imi explic si ideea alegerilor anticipate care este aruncata pe piata din cand in cand si care ar reprezenta o mare greseala politica, pentru ca acestea se fac doar atunci cand exista o criza absoluta care trebuie depasita. Or Alianta a functionat si nu existau nici un fel de premise pentru anticipate. Era mai mult decat ridicol sau absurd ca dupa 3-4 luni de la alegeri sa spui ca n-ai alta solutie decat anticipate. In context, nu faci decat sa spui electoratului ca a votat prost... E un lucru aberant. A venit dupa aceea, asa-zisa fuziune cu PD, care nu era in nici un caz o fuziune, ci o absorbtie a PNL de catre PD si care insemna disparitia PNL de pe esichierul politic. - Mona Musca exclusa, Raluca Turcan si Cristian Boureanu au ramas fara functii in Parlament... Este PNL un partid democratic care respecta opiniile divergente in partid? - PNL este poate cel mai democratic partid de pe scena politica romaneasca, si va spun cu maturitatea mea politica ca toate acuzatiile pe aceasta tema facuta de cei trei “corifei” sunt ridicole. In PNL oricine poate sa-si expuna punctul de vedere democratic, fara insa a intelege prin aceasta sa dea lovituri conducerii partidului, prin declaratii de presa.


(318 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Cronica Română

· Alte știri de la Iulian Badea


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cronica Română:

Fondatorul liberalilor il “infunda” pe presedintele democratilorRadu Campeanu: “Basescu doreste o atmosfera politica in care partidele democratice sa nu mai poata functiona” | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.29938101768494 seconds.