Joi, 10 Martie 2005 - 08:49 AM Aleg.RO: Raportul privind ancheta parlamentara la Radio si TVR - pana pe 30 aprilie

Publicat de: Alin BOGDAN

adevarul Timp de aproape doua luni, activitatea televiziunii nationale si a radioului public sub guvernarea pesedista va fi anchetata de o comisie parlamentara, atat pe zona (ne)respectarii legilor de organizare si functionare si a deontologiei jurnalistice, cat si pe partea gestionarii fondurilor celor doua institutii. Asa au decis, ieri, senatorii si deputatii adunati in sedinta comuna, la capatul unor dezbateri destul de incinse. Desi, intre 2000 si 2004, C.V. Tudor obisnuia sa se planga, oricui il asculta, de embargoul mediatic la care il supunea presa audiovizuala de stat, PRM s-a intovarasit cu PSD intr-o tentativa de zadarnicire a constituirii comisiei sau, macar, de ingradire a libertatii de miscare a acesteia. Opozitia peremista fata de infiintarea organului de ancheta parlamentara s-a manifestat prin vocea junei deputate Lia Olguta Vasilescu. Mai intai, ea a incercat sa-si convinga colegii parlamentari de inutilitatea demersului, argumentand ca atributiile comisiei speciale pot fi indeplinite de cele doua comisii permanente pentru cultura, din Camera si Senat. Prima propunere fiind respinsa de alesii poporului, Olguta Vasilescu a schimbat placa, insistand - tot fara succes - pentru schimbarea obiectivelor urmarite de comisia de ancheta. Pesedistii au lucrat mai subtil, contestand un articol-cheie de procedura, din mandatul comisiei: obligatia tuturor angajatilor SRTV si SRR de a prezenta, la cererea parlamentarilor-anchetatori, tot ceea ce stiu despre activitatea celor doua institutii, in caz contrar fiind pasibili chiar de sanctiuni penale, pe considerentul ca impiedica indeplinirea atributiilor comisiei. Impotriva acestei norme au vorbit, de la tribuna, Corina Cretu, fosta purtatoare de cuvant a lui Ion Iliescu, acum senator, si deputatul Constantin Nita. "Solicit eliminarea intregului articol, intrucat este un precedent periculos ca realizatorii de emisiuni si ziaristii sa explice modul de realizare a emisiunilor", a spus Corina Cretu, invocand libertatea de exprimare a jurnalistilor. A completat-o Nita, care a cerut exceptarea de la sus-amintita obligatie tocmai a personalului editorial - singurul care, prin raspunsurile furnizate anchetatorilor, poate lamuri pana unde s-a intins partizanatul politic pro-PSD al mass-media audiovizuale de stat. Raspunsul actualei coalitii majoritare a venit de la deputatul liberal Titu Gheorghiof, care a argumentat ca textele contestate de pesedisti se fundamenteaza pe Regulamentul Camerei Deputatilor, si, in consecinta, senatorii si deputatii au respins amendamentele pesedistilor, aproband constituirea comisiei cu 184 de voturi "pentru", 42 "impotriva" si 66 de abtineri. Comisia de ancheta are obligatia de a-si incheia cercetarile pana la 30 aprilie a.c., data-limita pentru prezentarea raportului final. Este compusa din 15 parlamentari (cate cinci de la Alianta PNL-PD si de la PSD, doi de la PRM si cate unul de la UDMR, PUR si grupul minoritatilor nationale nemaghiare) si o are in frunte pe tanara deputata PNL Raluca Turcan, care conduce si Comisia pentru Cultura a Camerei. Nevoia unui for parlamentar de ancheta la TVR si Radio Romania a aparut ca urmare a scandalurilor care au izbucnit atat in timpul campaniei electorale, cat si dupa alegerile din decembrie trecut, cand jurnalisti de la ambele institutii au denuntat obedienta si servilismul sefilor lor fata de fosta Putere.






(629 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Adevarul
· Alte știri din sursa
Adevărul

· Alte știri de la Alin BOGDAN


Azi: Cea mai citită știre din sursa Adevărul:

Raportul privind ancheta parlamentara la Radio si TVR - pana pe 30 aprilie | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.63695502281189 seconds.