Sâmbătă, 05 Martie 2005 - 10:47 AM Aleg.RO: Socialistii europeni il sustin pe Nastase in procesul de modernizare a PSD

Publicat de: Cristina Postolache

gardianul Prezent la Congresul PASOK de la Atena, impreuna cu o delegatie a partidului, compusa din vicepresedintele Mircea Geoana si Victor Bostinaru, secretar executiv relatii internationale, presedintele PSD, Adrian Nastase, a primit sprijinul socialistilor europeni pentru procesul de modernizare si restructurare a partidului, in maniera propusa de catre liderul PSD. El a avut convorbiri cu presedintele IS, Antonio Guterres, cu secretarul general al IS, Luis Ayala, cu liderul PASOK, George Papandreou, cu liderul Partidul Socialist Albanez, Fatos Nano, si cu delegatii partidelor socialiste si social-democrate din Balcani. Astfel, interlocutorii lui Nastase au subliniat dorinta partidelor lor de a participa la Congresul PSD, din luna aprilie, pentru a afirma si pe aceasta cale solidaritatea cu social-democratii romani.

De asemenea, Delegatia Permanenta a PSD a avut, ieri, o intalnire cu o delegatie a Grupului Socialist din Parlamentul European. Liderul social-democrat, Adrian Nastase, si Jan Marinus Wiersma, vicepresedintele Grupului Socialist din Parlamentul European, au discutat despre programul de pregatire al parlamentarilor PSD, care, dupa semnarea Tratatului de aderare a Romaniei la UE, vor participa ca observatori la lucrarile Parlamentului European. Protocolul de cooperare, care prevede pregatirea viitorilor euro-parlamentari ai PSD, a fost semnat in luna noiembrie a anului trecut de catre PSD, Institutul Social-Democrat "Ovidiu Sincai" si Grupul Socialist din Parlamentul European.


Securea razboiului, ingropata

Democratii si reprezentantii Grupului socialist din Parlamentul European au convenit, ieri, in cadrul unei intrevederi la sediul PD, sa "ingroape securea razboiului", clarificand obiectiile ambelor parti, a declarat, pentru Mediafax, liderul PD, Emil Boc. "Noi le-am spus foarte franc si direct care sunt obiectiile noastre legate de modul in care Internationala Socialista a abordat, mai ales in campania electorala, relatia cu cele doua partide social-democrate romanesti, sustinand doar PSD, si am convenit ca aceste aspecte, care au tensionat relatiile dintre noi, tin de trecut, iar prioritara este sustinerea Romaniei in procesul de aderare la UE", a afirmat Boc. Potrivit acestuia, vicepresedintele Grupului socialist din Parlamentul European, Jan Marinus Wiersma, le-a explicat democratilor ca, in campania electorala de anul trecut, pentru Internationala Socialista a fost "greu de gestionat" relatia cu doua partide social-democrate, aflate in conflict unul cu altul.


O noua luna de miere

Cat priveste motivul pentru care cei de la IS au preferat sa sustina PSD, raspunsul "va fi dat de istorie", a completat Boc. In cursul intalnirii, Grupul socialistilor europeni le-a promis democratilor sprijin pentru promovarea politicilor social-democrate in actul guvernarii. O alta tema abordata a vizat aspectele doctrinare ale PD. "I-am asigurat ca sunt presedintele Partidului Democrat si conduc acest partid pe baza motiunii «Romania puternica. Romania social-democrata» cu care Traian Basescu a devenit presedinte al PD in 2001. De asemenea, conduc un partid membru cu drepturi depline in Internationala Socalista si care promoveaza politici social-democrate in actul guvernarii", a mai spus Boc. Totodata, democratii le-au precizat reprezentantilor socialistilor europeni ca toate chestiunile legate de eventuala unificare sau fuziune a PD cu PNL nu constituie "o prioritate", ele urmand sa fie abordate dupa congresul din vara al formatiunii.


(716 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Gardianul

· Alte știri de la Cristina Postolache


Azi: Cea mai citită știre din sursa Gardianul:

Socialistii europeni il sustin pe Nastase in procesul de modernizare a PSD | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.63942289352417 seconds.