Sâmbătă, 29 Aprilie 2006 - 05:44 AM Aleg.RO: Autoritățile județene pun ordine în afacerile cu lemn din Caraș Severin

Publicat de: Vali POPOVICI

AMOS News Sala de ședințe a Consiliului Județean va găzdui săptămâna viitoare întâlnirea autorităților județene cu agenții economici ce își desfășoară activitatea în domeniul exploatării masei lemnoase și cu transportatorii de materiale de construcții. Întâlnirea are drept scop informarea cu privire la reglementările legale existente și aplicabile în domeniul autorizațiilor speciale de transport necesare pentru circulația pe drumurile publice din administrarea Consiliului Județean.

Cu această ocazie, vor fi precizate sancțiunile aplicabile operatorilor de transport care dețin sau utilizează autovehicule cu mase totale ce depășesc limitele maxime legale pentru care nu este necesara autorizare, autovehicule înmatriculate în România care circulă pe drumurile județene.

Vor participa reprezentanți ai Direcției de Administrare a Domeniului Public și Privat Caraș-Severin, ai Inspectoratului Județean de Poliției, directorii Autorității Rutiere Române Caraș-Severin, ai Direcției Silvice Caraș-Severin, ai Direcției de Regim Silvic și Vânătoare Reșița și primarii din județ.


(672 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Vali POPOVICI


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Autoritățile județene pun ordine în afacerile cu lemn din Caraș Severin | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.29518103599548 seconds.