Vineri, 28 Aprilie 2006 - 06:03 AM Aleg.RO: Băsescu s-a întâlnit cu președintele Curții Europene pentru Drepturile Omului

Publicat de: ---

AMOS News Presedintele Romaniei, Traian Basescu, l-a primit astazi, 27 aprilie a.c., la Palatul Cotroceni pe presedintele Curtii Europene pentru Drepturile Omului, Luzius Wildhaber care intreprinde o vizita in Romania la invitatia Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Cu acest prilej, seful statului si-a exprimat speranta ca discutiile pe care presedintele CEDO le va avea cu magistratii romani vor fi utile si incurajatoare. Presedintele Basescu si domnul Luzius Wildhaber au discutat despre problemele cu care se confrunta justitia in Romania, impartasind aceeasi opinie potrivit careia nivelul ridicat al cererilor care ajung la Curtea Europeana se datoreaza in mare parte si nemultumirii cetatenilor fata de sistemul de justitie din tara noastra.

In acest context, presedintele CEDO a mentionat ca existenta unei increderi scazute in sistemul de justitie se manifesta nu doar in Romania, ci si in tarile din Europa de Sud-Est. Presedintele Basescu a aratat ca nu toate cazurile care ajung la CEDO reprezinta erori ale judecatorilor, ci exista si lipsa de incredere in sistem. In opinia sefului statului aceasta lipsa de incredere in sistem face ca numarul dosarelor aflate pe rolul instantei europene sa fie atat de mare. La randul sau, presedintele CEDO a amintit ca multe din dosarele care ajung la Curtea Europeana sunt respinse.

Totodata, presedintele Basescu a aratat ca justitia din Romania se confrunta cu probleme in ceea ce priveste ritmul lent de solutionare a dosarelor, numarul mare al gradelor de jurisdictie, claritatea procedurilor judiciare si cazurile privind restituirea proprietatii. Seful statului a mai afirmat ca Romania a acordat si va continua sa acorde o importanta deosebita hotararilor CEDO, acestea determinand schimbari profunde in legislatia interna atat in ceea ce priveste amendarea unor acte normative importante, cat si in practica instantelor judecatoresti si a administratiei din Romania.

In acest mod, CEDO a contribuit la modernizarea legislatiei romane si la punerea acesteia in concordanta cu standardele europene, a subliniat presedintele Basescu. In incheiere, presedintele Traian Basescu i-a multumit domnului Luzius Wildhaber pentru atentia acordata cauzelor romanesti pe care Curtea le judeca.

La intalnire au mai participat Corneliu Birsan, judecatorul national al Romaniei la CEDO, presedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Nicolae Popa, vicepresedintele Inaltei Curti de Casatie si Justitie, Lidia Barbulescu si agentul guvernamental pentru Curtea Europeana a Drepturilor Omului, Beatrice Ramascanu.


(588 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Băsescu s-a întâlnit cu președintele Curții Europene pentru Drepturile Omului | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.39196991920471 seconds.