Vineri, 28 Aprilie 2006 - 06:01 AM Aleg.RO: Nici un primar cercetat in cazul dezastrului din vara trecuta nu a fost tras la raspundere Tragedia inundatiilor ramane fara vinovati

Publicat de: ---

Averea Dupa inundatiile din vara anului trecut, care au ravasit Romania, s-au cautat vinovatii . S-a inceput urmarirea penala pe numele a noua primari. Niciunul nu a ajuns insa, in fata judecatorilor, in conditiile in care, anul acesta, apele au revenit peste noi, iar autoritatile pregatesc alte anchete si, implicit, un nou set de acuzatii. Furia apelor a spalat si obrazul primarilor acuzati de politie ca ar avea o parte din vina fata de drama celor care i-au ales La scurt timp dupa ce, in 15 iulie si 11 august , anul trecut, apele au devastat sapte judete, politistii au demarat doua actiuni de mare amploare, pentru verificarea modului in care au fost gestionate iazurile si padurile din zonele afectate. In urma cercetarilor, s-a demarat urmarirea penala pe numele a noua primari. Dintre acestia, sase s-au ales cu dosare dupa ce autoritatile au luat la puricat modul in care s-au atribuit si dat in folosinta barajele, lacurile de acumulare si iazurile, precum si modul in care acestea au fost exploatate. Suvoaiele care facusera prapad in judetele Arges, Bacau, Botosani, Dambovita, Maramures, Teleorman si Vrancea, scosesera la suprafata infrastructura mafiei luciurilor de apa. Ancheta demonstra ca, in judetele afectate, iazurile si lacurile de acumulare au fost atribuite fara licitatie. Legiuitorii ploii Primarul din comuna argeseana Stolnici, Rosu Pupaza, a fost acuzat ca ar fi atribuit fara licitatie luciul de apa al Barajului Vlascuta, de pe raza comunei, unei societati comerciale in care avea interese directe. Mult mai spectaculoase au fost rezultatele anchetei desfasurate la nivelul judetului Botosani, unde anchetatorii au demascat afacerile de natura penala a nu mai putin de trei primari. Oamenii legii au probat ca, timp de patru ani la rand, Gheorghe Sologon, primarul comunei Durnesti, nu ar fi incasat redeventa si nu a anulat contractul de concesiune incheiat cu o societate comerciala, pe care, de altfel, tot el o administra. A urmat Stefan Cojocariu, edilul comunei Dimacheni. Acesta ar fi masluit licitatia pentru concesionarea unui iaz. Din Leorda-n Butimanu, legea-i frate cu primaru’ Lista primarilor penali botosaneni a fost inchisa cu Vasile Corneliu Ungureanu, alesul comunei Leorda. Ungureanu nu ar urmarit realizarea investitiilor conform contractului de concesiune a iazului „Sitna Mare“ si nu a anulat actele ca urmare a nerespectarii clauzelor din contract. In ce priveste judetul Dambovita, in atentia anchetatorilor a intrat Marian Dragnea, primar al comunei Butimanu, acuzat la randul sau de abuz in serviciu dupa ce politistii au descoperit ca acesta nu a respectat prevederile contractului de concesiune incheiat cu ADS prin care a primit doua hectare de luciu de apa. Echipa de ancheta i-a luat la rost si pe primarii din Teleorman, unde edilul comunei Dracsanei, Ion Glont, ar fi semnat o serie de acte ilegale in favoarea unei societati comerciale, in legatura cu un iaz care, in timpul inundatiilor, a dat pe dinafara. Muma Padurii, amabila cu hotii Pe numele a trei primari s-a inceput urmarirea penala si in cazul defrisarilor masive, considerate vinovate pentru producerea inundatiilor. Acestia au fost cercetati pentru fals si uz de fals, ca urmare a unei actiuni-mamut, soldata cu peste 1.000 de dosare penale. Nimeni nu a ajuns insa, in justitie desi, potrivit unui raport al Regiei Nationale a Padurilor Romsilva, taierile ilegale din patrimoniul statului produc prejudicii anuale de circa 1.000 de metri cubi. In plus, specialistii au constatat ca, din 1991 si pana anul trecut, peste 30.000 hectare de padure au fost rase cu drujba pe suprafata Romaniei, iar 95.000 de hectare au fost doar rarite. Anchete noi Ministerul Administratiei si Internelor a demarat, pe linie de administratie, o noua serie de verificari pentru a stabili cine a eliberat autorizatii de constructie in zonele inundate. Ca si anul trecut, va fi sesizata Politia care va intocmi o noua generatie de dosare, probabil, fara viitor. Furia apelor a spalat si obrazul primarilor acuzati de politie ca ar avea o parte din vina fata de drama celor care i-au ales Andrei Dumitrescu  


(1019 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Averea

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Averea:

Nici un primar cercetat in cazul dezastrului din vara trecuta nu a fost tras la raspundere Tragedia inundatiilor ramane fara vinovati | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.59590792655945 seconds.