Miercuri, 26 Aprilie 2006 - 05:55 AM Aleg.RO: Biroul Permanent al Camerei Deputaților vrea reducerea deplasărilor externe ale aleșilor

Publicat de: Andrei DINU

AMOS News CameraDeputatilorConducerea Camerei Deputaților a decis să reducă deplasările externe ale aleșilor, Biroul Permanent discutând în ședința de marți pe marginea posibilității introducerii unui ”filtru” care să se pronunțe în privința oportunității unei vizite în străinătate. ”Am stabilit să existe o aprobare de principiu, cu măcar o lună înainte de efectuarea delegației și înainte de a se cumpăra bilet sau organiza o întâlnire, astfel încât să putem respinge acele deplasări care le considerăm că sunt inoportune”, a declarat președintele Camerei Deputaților, Bogdan Olteanu.

El a menționat că până în prezent, în Biroul Permanent se discuta despre o deplasare cu doar 4-5 zile înainte, lucru care făcea practic imposibilă o eventuală respingere a acesteia.

” Procedura era de așa natură încât aprobarea Biroului Permanent pentru deplasările în străinătate era solicitată foarte târziu, cu una sau două săptămâni înainte de plecare, moment în care era foarte dificil să se respingă deplasarea ca inoportună, întrucât biletele erau deja cumpărate și se pierdeau bani la revânzarea lor.

De asemenea, erau stabilite contacte și ar fi fost delicată renunțarea la întâlniri”, a arătat Olteanu.

El a spus că deși așa au funcționat până acum procedurile Secretariatului General s-a decis ca ele să fie schimbate, astfel încât ”să avem și un control de oportunitate asupra deplasărilor”. O primă decizie pe această linie a fost anularea unei deplasări a doi deputați PD la seminarul Organizației de Tineret a Partidului Popular European, care se va desfășura la Chișinău, în perioada 27-29 aprilie.


(518 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Andrei DINU


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Biroul Permanent al Camerei Deputaților vrea reducerea deplasărilor externe ale aleșilor | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.73101282119751 seconds.