Marți, 11 Aprilie 2006 - 06:57 AM Aleg.RO: Fostii comunisti, in pericol Legea lustratiei, adoptata de Senat

Publicat de: ---

romanialibera Latul incepe sa se stranga in jurul fostilor securisti si comunisti . Plenul Senatului a adoptat ieri Legea lustratiei, care interzice fostei nomenclaturi comuniste accesul la functii de demnitate publica. Legea a trecut la mustata, intr-un minimum de 69 de voturi necesar. Toti parlamentarii coalitiei au votat in favoarea lustratiei, in timp ce senatorii PSD si PRM au votat impotriva ori s-au abtinut. Iliescu alba-neagra Pentru a fi sigur ca nu va avea vreo surpriza din partea propriilor oameni, liderul grupului Aliantei D.A., liberalul Puiu Hasotti, a cerut vot nominal. Cu alte cuvinte, sa se strige catalogul, iar fiecare senator sa-si exprime optiunea verbal. Solicitarea a fost adoptata si s-a purces la vot. Mai intai, in "malaxorul" senatorilor a intrat raportul impreuna cu amendamentele, intocmit de Comisia juridica la comun cu cea pentru drepturile omului. Aici surpriza a venit de la parlamentarii PSD care, unul cate unul, au votat "pentru". Pana si batranul comunist Ion Iliescu (direct vizat de lege) si-a dat acordul pentru adoptarea raportului. Surprinsi de atitudinea pesedistilor, senatorii coalitiei au izbucnit in aplauze. Astfel, raportul celor doua comisii a trecut cu 101 voturi "pentru" si 16 "contra". Doar peremistii s-au impotrivit. Printre amendamentele adoptate se gaseste si cel privind "persoanele care au desfasurat operatiuni cu valuta", unde se incadreaza perfect consilierul prezidential Theodor Stolojan. De asemenea, sub incidenta legii intra atat presedintele Traian Basescu, cat si liderul PC, Dan Voiculescu. Cei doi sunt vizati de articolul care se refera la sefii misiunilor comerciale din strainatate. Amendamentul privind comandantii de nave (unde din nou era vizat presedintele Basescu) si cel privind membrii bisericii ortodoxe fusesera eliminate inca din timpul sedintei de joia trecuta. Smecheria pesedista a iesit la iveala la votul pe lege. Gandurile bune i-au parasit subit. Iliescu, Geoana si ai lor fie au votat contra, fie s-au abtinut, in speranta ca membrii coalitiei nu vor reusi sa se adune pentru a avea cele 69 de voturi necesare. Asadar, votul "pentru" al lui Iliescu de la raport s-a transformat intr-un "contra". I-au mai urmat exemplul presedintele PSD Mircea Geoana, Doru Ioan Taracila, Ioan Chelaru, Petre Daea etc. Social-democratii mai tineri, cum ar fi Cristian Diaconescu si Vasile Dancu, s-au abtinut. Un articol de Tomita Petcu


(534 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Fostii comunisti, in pericol Legea lustratiei, adoptata de Senat | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.73296618461609 seconds.