Marți, 11 Aprilie 2006 - 06:57 AM Aleg.RO: Ciuvica - noi acuzatii ca Basescu a fost colaborator al Securitatii

Publicat de: Maria Cernat

7plus Grupul de Investigatii Politice a intrat în posesia unor documente secrete ale Directiei Generale de Informatii ale Apararii (DGIA) din cadrul Ministerului Apararii Nationale referitoare la colaborarea lui Traian Basescu cu Securitatea, informeaza un comunicat remis, ieri, de GIP . Potrivit comunicatului, acestea "sînt primele documente oficiale, semnate si asumate, prin care, dupa Revolutie, o institutie a statului român - Ministerul Apararii Nationale - confirma faptul ca actualul presedinte a fost colaborator al Securitatii. Documentele indica, de asemenea, numele ofiterilor si subofiterilor din MApN care au avut acces direct la dovezile referitoare la relatia dintre Traian Basescu si Directia a IV-a a Securitatii (Contrainformatiile Militare)".

Omul Directiei a lV-a a Securitatii
Din aceste documente reies urmatoarele: - Exista doua documente din 2004 ale Ministerului Apararii Nationale, în care este scris, negru pe alb, ca Traian Basescu a fost colaborator al Directiei a IV-a a Securitatii. Traian Basescu a fost recrutat în 1972, în perioada în care era student la Institutul de Marina, cu dosarul de colaborator nr. 3990/09.11.1972. Unul dintre aceste documente este olograf (cel al sefului Departamentului Arhiva din cadrul Directiei de Siguranta Militara, Marin Deaconu), celalalt este semnat de generalul de brigada dr. Gheorghe Nicolaescu, seful Directiei Siguranta Militara din cadrul DGIA. - Exista, în arhiva Directiei Siguranta Militara de la Pitesti, "Registrul-jurnalul pentru evidenta retelei informative a Comandamentului Marinei Militare Constanta", din care reiese ca Traian Basescu a fost colaborator al Directiei a IV-a a Securitatii. - Exista, în arhiva Directiei Siguranta Militara de la Pitesti, adresa nr. 00151392 din 29.09.1976, prin care dosarul personal de colaborator al Securitatii nr. 3990/09.11.1972 al lui Traian Basescu a fost transferat la Inspectoratul Judetean Constanta al Ministerului de Interne (Securitatea Constanta). De asemenea, din documentele MApN rezulta ca o serie de ofiteri si subofiteri cu functii importante în MApN au avut acces direct, în cursul anului 2004, la dovezile referitoare la relatia dintre Traian Basescu si Directia a IV-a a Securitatii: - Generalul locotenent Gheorghe Rotaru, fostul sef al DGIA, cel care a solicitat si a primit raportul referitor la colaborarea lui Traian Basescu cu Securitatea. În 2 octombrie 2005, presedintele Traian Basescu l-a trecut în rezerva pe generalul Rotaru - Generalul de brigada dr. Gheorghe Nicolaescu, fostul sef al Directiei Siguranta Militara din cadrul MApN, cel care a transmis generalului Rotaru raportul referitor la colaborarea lui Traian Basescu cu Securitatea. În 15 martie 2005, presedintele Traian Basescu l-a trecut în rezerva pe generalul Nicolaescu. - Colonelul Badea si locotenent-colonelul Apreutesei, din cadrul DGIA, cei care au coordonat actiunea de verificare a documentelor referitoare la colaborarea lui Traian Basescu cu Securitatea în arhiva Directiei Siguranta Militara de la Pitesti. - Plutonier adjutant Marin Deaconu, seful Departamentului Arhiva al Directiei Siguranta Militara, autorul raportului olograf referitor la colaborarea lui Traian Basescu cu Directia a IV-a a Securitatii.

"Sa-si asume public trecutul de colaborator al Securitatii"
Timp de 16 ani, de fiecare data cînd au aparut dovezi referitoare la colaborarea sa cu Securitatea, Traian Basescu a folosit trei scuze: - Traian Basescu a spus ca a fost comandant de nava si ca toti comandantii de nava aveau, înainte de 1989, relatii institutionale cu Securitatea. Aceasta afirmatie ascunde adevarul. Asa cum demonstreaza documentele pe care le publicam astazi, Traian Basescu a fost recrutat de Securitate înca de cînd avea 21 de ani si era student la Marina. - Traian Basescu a spus ca a colaborat cu Securitatea doar pe probleme tehnice. Si aceasta afirmatie este falsa. Studentul Traian Basescu nu avea ce informatii tehnice sa dea ofiterilor din Directia a IV-a a Securitatii. - Traian Basescu a spus ca toti studentii la Marina au fost obligati sa colaboreze cu ofiterii de Contrainformatii Militare (Directia a IV-a a Securitatii). Aceasta afirmatie este falsa si calomnioasa. Studentul Traian Basescu nu a fost doar "prelucrat informativ" de ofiterii de Securitate. El a fost recrutat de Securitate în calitate de colaborator cu dosarul personal nr. 3990/09.11.1972. Cu siguranta, miile de absolventi ai Institutului de Marina dinainte de 1989 nu au fost cu totii informatori ai Securitatii cu dosare personale, asa cum spune despre ei Traian Basescu. Grupul de Investigatii Politice îi cere presedintelui Traian Basescu ca, "macar acum, cînd deconspirarea Securitatii pare sa aiba mai multe sanse, sa-si asume public trecutul de colaborator al Securitatii", se mai arata în comunicat. (B.T.I.)


(511 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
7 Plus

· Alte știri de la Maria Cernat


Azi: Cea mai citită știre din sursa 7 Plus:

Ciuvica - noi acuzatii ca Basescu a fost colaborator al Securitatii | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.56785106658936 seconds.