Miercuri, 02 Martie 2005 - 08:26 AM Aleg.RO: Trei fosti pesedisti administreaza Presedintia

Publicat de: Alin BOGDAN

adevarul Sefii Cancelariei, Personalului si Protocolului au supravietuit deocamdata schimbarii Demiterea lui Gheorghe Pascu din functia de gestionar-sef al Administratiei Prezidentiale este primul act al lui Traian Basescu indreptat impotriva consilierilor de stat mosteniti de la Ion Iliescu, care, dupa trei luni de la instalarea noului presedinte, diriguiesc, inca, structura financiar-organizatorica de la Cotroceni. La preluarea mandatului prezidential, echipa lui Basescu nu a recurs la masuri radicale, precum, in 1996, aceea a lui Emil Constantinescu, care, luand in primire Palatul, le-a pus in vedere "iliescienilor" sa elibereze birourile in 24 de ore. Seful statului ales in 2004 s-a multumit sa-si plaseze oamenii in functiile de consilieri prezidentiali (cu un continut preponderent politic), lasand intacta schema consilierilor de stat care administreaza efectiv Presedintia. Fara inlocuitul Pascu, la trei luni de la schimbarea numarului unu in stat, isi pastreaza (deocamdata) scaunele trei fideli ai lui Ion Iliescu. Gheorghe Anghelescu, seful Cancelariei Ordinelor, "membru fondator al PDSR", asa cum singur se defineste in autobiografia de pe site-ul de Internet al Administratiei Prezidentiale, Dan Vuerich, seful de personal de la Cotroceni, fost director la Rocar SA si consilier parlamentar pesedist, precum si Dumitru Honciu, responsabil cu protocolul la Palat, dupa ce, pana in 2000, facea acelasi lucru la Consiliul National al PDSR. Chiar daca lucreaza de aproape trei luni pentru Traian Basescu, foarte probabil, acestia nu vor avea viata lunga pe langa noul presedinte, care le cauta inlocuitori.


(1124 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Adevarul
· Alte știri din sursa
Adevărul

· Alte știri de la Alin BOGDAN


Azi: Cea mai citită știre din sursa Adevărul:

Trei fosti pesedisti administreaza Presedintia | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.57909202575684 seconds.