Miercuri, 05 Aprilie 2006 - 06:29 AM Aleg.RO: Victor Ponta critică unele decizii ale deputaților juriști

Publicat de: Andrei DINU

AMOS News Deputatul PSD Victor Ponta și-a exprimat nemulțumirea față de deciziile adoptate de plen, referitoare la prelungirea cu încă 15 zile a termenului de depunere a rapoartelor la propunerile legislative pentru modificarea și completare a Legii nr.303/2004 privind statutul magistraților, judecătorilor și procurorilor. Criticile lui Ponta i-au vizat pe deputații puterii, membri ai Comisiei juridice, care, după ce în cursul dimineții au hotărât menținerea rapoartelor de respingere la cele două propuneri legislative, în ședința în plen au cerut prelungirea termenului de depunere a rapoartelor cu încă 15 zile.

”Mi se pare neserios ca o comisie să propună respingerea, s-a votat împotriva acestei propuneri, s-a retrimis la comisie, această comisie dimineață a propus din nou respingerea, după care membrii comisiei care au votat respingerea să propună amânarea. Nu cred că este un mod serios de a trata proiectele legislative”, a spus Ponta.

El a arătat că odată discutate în comisie, proiectele de legi trebuie votate sau nu, în plen.

”Faptul că amânăm cu 15 zile, nu cred că rezolvă situația cu absolut nimic și pur și simplu continuăm să tratăm neserios niște proiecte de legi”, a afirmat Ponta.
La rândul său, deputatul PRM Adrian Moisoiu a solicitat Comisiei juridice să accepte prezența sa la rediscutarea propunerii legislative pentru modificarea articolelor 30 și 46 din Legea 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în calitate de inițiator.


(478 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Andrei DINU


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Victor Ponta critică unele decizii ale deputaților juriști | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.66644096374512 seconds.