Luni, 03 Aprilie 2006 - 07:00 AM Aleg.RO: PNL se pregateste de alegeri anticipate

Publicat de: ---

atac PNL se pregateste de alegeri anticipate Liderul PNL Bucuresti, Ludovic Orban, le-a transmis liberalilor prahoveni sa se pregateasca de campania electoralapentru alegerile anticipate, pentru ca, „dupa momentul iunie, vom fi obligati sa acceptam alegerile anticipate“ A SILVIU NICOLAU Fiecare final de saptamana reprezinta un prilej excelent pentru Ludovic Orban de a-si continua seria declaratiilor acide la adresa adversarilor politici, fie ca sunt reprezentanti ai opozitiei, sau chiar colegi de Alianta . Dupace, saptamana trecuta, a pus tirul pe doamnele Aliantei, intr-un veritabil atac sub centura, care a tinut capul de afis al tuturor jurnalelor de stiri, Orban l-a atacat, ieri, direct pe presedintele Traian Basescu, conflictul dintre viceprimarul Capitalei si seful statului fiind unul de notorietate. Liderul liberalilor bucuresteni a solicitat, in discursul rostit la Conferinta judeteana a PNL Prahova, sa se facapublice dosarul de colaborator al Securitatii al lui Traian Basescu si cel al premierului Calin Popescu Tariceanu, „daca acestea exista“. Totodata, Orban a cerut publicarea dosarelor de colaboratori ai Securitatii ale tuturor ministrilor, parlamentarilor, prefectilor, subprefectilor, presedintilor si vicepresedintilor de Consilii judetene, precum si ale tuturor primarilor. „De fapt, Traian Basescu este, in buna parte, un continuator a ceea ce a reprezentat regimul Iliescu in Romania (...). Securitatea este cea care a condus Romania in ultimii 16 ani“, a bravat liderul PNL. Crin Antonescu: „Mi-e rusine ca Stolojan ne-a condus doi ani“ In ceea ce priveste Congresul popularilor europeni de la Roma, unde Basescu a sustinut un discurs avand in spate sigla PD, Orban a spus ca seful statului a pus intr-o situatie jenanta Romania, si nu pe el insusi sau PD. In finalul discursului sau, Orban i-a surprins pe liberalii prahoveni, avertizandu-i ca se apropie o noua campanie electorala. „Va doresc sa va pregatiti de campanie, sava pregatiti de alegeri, pentru ca, dupa momentul iunie, vom fi obligati sa acceptam alegerile anticipate“. La randul sau, liderul grupului parlamentar PNL din Camera Deputatilor, Crin Antonescu, a declarat ca nu are nimic in comun cu Partidul Democrat. „Nu avem cu cine discuta acolo“, a subliniat Antonescu. Totodata, deputatul PNL s-a lansat intr-un atac dur la adresa fostului lider liberal Theodor Stolojan. „Mi-e rusine ca Theodor Stolojan ne-a condus vreme de doi ani si ne-a condus cu autoritate. Salut initiativa celor care au decis ca, la un moment dat, domnul Stolojan trebuia sa se imbolnaveasca. Acei oameni nu fac parte din PNL, dar nici nu-mi doresc acest lucru“, a afirmat Crin Antonescu. Patriciu:„PNL trebuie satrimita tot FSN-ul in opozitie“ La Conferinta liberalilor de la Ploiesti a fost invitat sa ia cuvantul, ca simplu membru de partid, si fostul lider al PNL Prahova, Dinu Patriciu. „Nu ma consider o victima, ma consider un luptator si lupt pentru echipa mea si pentru libertate in aceasta tara. Aceasta lupta trebuie sa o duc singur pentru ca ar fi absolut nedrept sa o impart cu dumneavoastra“, a declarat Patriciu. Acesta a adaugat ca isi va scrie memoriile si ca in ele vor incapea multe dintre personajele care azi au socluri si care par altceva decat ceea ce sunt. In privinta viitorului politic al PNL, Patriciu a declarat: „Acum cred ca PNL nu are decat o singura treaba de facut in politica romaneasca: intr-un fel sau altul, sa trimita tot FSN-ul in opozitie“.


(473 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Atac

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Atac:

PNL se pregateste de alegeri anticipate | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.62970495223999 seconds.