Sâmbătă, 25 Februarie 2006 - 08:06 AM Aleg.RO: Deputații au aprobat investigările sub acoperire pentru cazurile de corupție
Publicat de: Andrei DINU
Plenul Camerei Deputaților a votat, pe articole, ordonanța de urgență a Guvernului cu privire la modificarea și completarea legii pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, respinsă la sfârșitul anului trecut de Senat.
Potrivit inițiatorului, ordonanța oferă „posibilitatea folosirii investigatorilor sub acoperire sau a celor cu identitate reală pentru obținerea mijloacelor de probă, numai în cazul în care un funcționar a săvârșit o infracțiune de luare de mită”. Dezbaterile generale din plen au devenit mai încinse în momentul în care deputatul PSD, George Băeșu, și-a susținut amendamentul de diminuare a termenului maxim în care investigatorii pot urmări penal învinuitul, pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, urmând ca prelungirea să nu depășească o lună. La rândul lor, deputații PNL și PD au susținut că termenul maxim de urmărire de patru luni este rezonabil pentru ca Justiția să poată strânge probe. Mai mult, liberalul Petre Ungureanu a subliniat că este de acord cu „posibilitatea ca investigațiile făcute sub acoperire să poată constitui probe în Justiție, mai ales acum când toată lumea cere rezultate”, dacă se vrea o luptă cu adevărat împotriva corupției. ”Respingerea acestui proiect de lege, la fel ca și ce s-a întâmplat ieri la Comisia juridică, nu ar fi doar o talpă pusă justiției, dar și o obstrucționare a ei, pentru că atunci când nu o lași, într-un fel sau altul, să își facă datoria este și un aport la împiedicarea acesteia”, a spus Ungureanu, membru al comisiei juridice. Plenul de marți, 28 februarie, va decide aprobarea sau respingerea.
(532 afișări)
| |
|