Marți, 21 Februarie 2006 - 07:15 AM Aleg.RO: Procurorii forteaza nota si intra in imobilul de pe strada Zambaccian

Publicat de: Alexandru Stancu

gardianul Alexandru Stancu, Ramona Feraru O echipa de procurori de la Departamentul National Anticoruptie a descins, ieri dimineata, la imobilul de pe strada Muzeul Zambaccian din Capitala, la putin timp dupa ce Dana Nastase, sotia presedintelui Camerei Deputatilor, a fost audiata de acceasi anchetatori . Nu se cunoaste cu exactitate ce apartament a fost perchezitionat, deoarece procurorii nu au dorit sa faca nici un fel de declaratii. Din cate se pare, casa avocatei Marieta Anastasescu, o apropiata a familiei Nastase, a fost singura locuinta in care procurorii au reusit sa intre. Secretomania a atins cote maxime in acest caz, cata vreme nu se cunoaste nici un detaliu despre activitatea care a avut loc in interiorul cladirii timp de doua ore, cat a durat perchezitia. Procurorii anticoruptie, care au descins in imobilul in care se afla si apartamentul ocupat de Adrian Nastase, au parasit cladirea in jurul orei 13.00, la mai bine de doua ore de la inceperea perchezitiei. Din cate se pare, la plecare, alaturi de procurori se afla si Marieta Anastasescu, una dintre persoanele vizate de perchezitie. Mai mult, apartamentul baiatului lui Adrian Nastase, situat si el in acelasi imobil, a fost sigilat, deoarece proprietarul nu se afla, momentan, in Romania, fiind plecat la studii. Dilema apartamentului perchezitionat Procurorii au ajuns cu putin timp inainte de ora 11.00 la imobilul in care ocupa apartamente Dana si Adrian Nastase, Andrei Nastase, avocata Marieta Anastasescu, o apropiata a familiei fostului premier, precum si un cetatean grec. Anchetatorii, insotiti de un echipaj de politie, au parasit imobilul in jurul orei 13.00 si nu au dorit sa faca nici un fel de declaratii presei. Acestia au pastrat o discretie totala si nu au dorit nici macar sa isi spuna numele sau functia in fata ziaristilor. De mentionat ca unul dintre ei avea o imprimanta in brate, care se afla, se pare, asupra lor si in momentul in care au intrat in imobil. Seful DNA, Daniel Morar, a confirmat efectuarea unei perchezitii in cladirea respectiva, dar nu a dorit sa precizeze care din apartamente a fost vizat. Morar a precizat, insa, ca actiunea din strada Zambaccian s-a efectuat in litera legii, in conditiile in care exista un mandat de perchezitie emis de judecator. Procurorii DNA au intrat in imobilul din Zambaccian inainte ca deputatii sa-si dea avizul pentru perchezitionarea domiciliului familiei Nastase. Nastase nu stia de actiunea procurorilor In replica, presedintele Camerei Deputatilor a declarat ca nu avea la cunostinta despre respectivele perchezitii. Mai mult, Nastase nu stia daca a fost vizat sau nu si apartamentul fiului sau. "Daca au spart usa, sigur ca au putut sa intre in casa, dar, daca n-au spart usa, atunci n-au intrat in casa", a concluzionat politicianul. Acesta a mai spus ca fiul sau nu a participat la perchezitie si nu a putut vorbi cu el, pentru ca, in prezent, nu este in tara. Inceputul unui scandal cu iz penal In data de 7 februarie, reprezentantii Departamentului National Anticoruptie au afirmat ca fostul premier Adrian Nastase este urmarit penal, dar nu au oferit detalii in acest sens. De asemenea, Dana Nastase este urmarita penal alaturi de sotul sau, ea fiind una dintre cele sase persoane cercetate de DNA pentru fapte de coruptie, in acelasi dosar. Printre cei urmariti penal sunt beneficiari ai apartamentelor din blocul din strada Muzeul Zambaccian, fostul secretar de stat Sergiu Sechelariu, a carui firma a construit imobilul, precum si proprietarul initial al terenului, Gabriel Bivolaru. Perchezitia, intre Parchet si Parlament Monica Macovei i-a cerut lui Adrian Nastase, in data de 9 februarie, sa aprobe perchezitionarea a doua din locuintele lui, cea din Bucuresti si o alta din comuna Cornu. Cererea de perchezitie i-a fost transmisa lui Nastase la solicitarea procurorului-sef al DNA, Daniel Morar. Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a decis retrimiterea solicitarii de perchezitie a caselor lui Nastase catre ministrul Justitiei, pentru a pune in concordanta cererea respectiva cu Constitutia. Saptamana trecuta, ministrul a retrimis cererea la Camera Deputatilor, in aceeasi forma, cu explicatii. Potrivit notei prin care ministrul Justitiei cere incuviintarea pentru perchezitionarea imobilelor lui Adrian Nastase din strada Zambaccian si din comuna prahoveana Cornu, in schimbul acestor foloase, "Nastase, impreuna cu un alt functionar guvernamental, ar fi dispus numirea si mentinerea invinuitei Irina Paula Jianu in functiile de inspector general de stat si presedinte al Consiliului de Conducere la Inspectoratul de Stat in Constructii". Astfel, rezulta ca Nastase ar fi primit peste 100.000 USD, reprezentand contravaloarea unor bunuri importate din China, si 1.200.000 RON, valoarea tamplariei din aluminiu si lemn cu geam termopan, executata la imobilele din strada Zambaccian si din comuna Cornu. Potrivit actelor premergatoare efectuate in cauza, "exista indicii temeinice ca in imobilele proprietate a deputatului Adrian Nastase se afla bunuri obtinute, in perioada 2001-2004, in modalitatea descrisa anterior", se precizeaza in documentul ministrului Justitiei. Dana Nastase, audiata la DNA Dana Nastase, sotia presedintelui Camerei Deputatilor, s-a prezentat, ieri dimineata, la sediul Departamentului National Anticoruptie. Dupa mai putin de trei sferturi de ora, Dana Nastase a parasit, in graba, sediul DNA, fara sa faca vreo declaratie presei. Femeia este urmarita penal alaturi de sotul sau, fiind una dintre cele sase persoane cercetate de procurori pentru fapte de coruptie, in respectivul dosar.


(683 afișări)

 
Procurorii forteaza nota si intra in imobilul de pe strada Zambaccian | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.69516396522522 seconds.