Marți, 14 Februarie 2006 - 06:52 AM Aleg.RO: Considerata de Biroul Permanent al Camerei Deputatilor in “neconcordanta cu Constitutia”, Cererea de perchezitie la casele lui Adrian Nastase, returnata la Ministerul Justitiei

Publicat de: ---

cronicaromana Gabriela Iordan Biroul Permanent al Camerei a decis, ieri, cu 6 voturi “pentru” si 4 voturi “impotriva”, retrimiterea solicitarii de perchezitie a caselor presedintelui Camerei Deputatilor catre ministrul Justitiei, Monica Macovei, pentru a pune in concordanta cererea respectiva cu Constitutia . Presedintele Camerei Deputatilor, Adrian Nastase, a precizat ca Biroul Permanent a constatat o neconcordanta intre solicitarea Ministerului Justitiei si prevederile articolului 72 alin. 2 din Constitutie, care stipuleaza ca urmarirea si trimiterea in judecata penala, in cazul parlamentarilor, se pot face numai de catre Parchetul de pe langa ICCJ. Ramane un semn de intrebare cum un Birou Permanent format in majoritate din reprezentanti ai Coalitiei de guvernamant, care a cerut in repetate randuri inlocuirea lui Adrian Nastase din fruntea Camerei, a sustinut retrimiterea cererii de perchezitie inapoi la Ministerul Justitiei. Sa fie vorba, oare, de un nou chiul sau doar de deja obisnuitele disensiuni dintre partidele aflate la guvernare? Biroul Permanent al Camerei Deputatilor a hotarat retrimiterea la Ministerul Justitiei a solicitarii de incuviintare a perchezitiei asupra caselor presedintelui Camerei Deputatilor, a anuntat, ieri, Adrian Nastase. Presedintele Camerei Deputatilor a spus ca retrimiterea, aprobata cu 6 voturi pentru si 4 impotriva, a fost determinata de o neconcordanta in solicitare si sesizarea facuta de Ministerul Justitiei si art. 72, alin 2 din Constitutie care prevede ca urmarirea si trimiterea in judecata penala se poate face pentru parlamentari numai de catre Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Nastase a declarat ca, prin decizia de retrimitere a solicitarii de perchezitie la Ministerul Justitiei, Biroul Permanent al Camerei a dorit sa atraga atentia ministrului Monica Macovei asupra neconcordantei prezente in solicitare. “Acestea sunt chestiuni care pot sa fie de forma sau pot sa aiba anumite implicatii”, a precizat Nastase. El a aratat ca, in acest moment, Biroul Permanent a dorit sa atraga atentia Ministrului Justitiei asupra acestei neconcordante. “In masura in care ea va fi corectata, Biroul Permanent va reexamina aceasta solicitare”, a adaugat Nastase. In legatura cu afirmatiile fostului secretar de stat in Ministerul Transporturilor Sergiu Sechelariu, potrivit carora Nastase nu i-ar fi achitat integral contravaloarea apartamentului, presedintele Camerei Deputatilor a precizat: “Chestiunea aceasta este o problema de raporturi contractuale civile sau comerciale si, in masura in care vor exista pretentii intemeiate, fara indoiala, ele vor fi rezolvate”. El a sustinut ca a platit factura trimisa de constructor pentru apartamentul respectiv, dar a adaugat ca, daca va primi facturi suplimentare, va decide impreuna cu avocatii sai ce urmeaza sa faca. Ministrul Justitiei acuza conducerea Camerei Deputatilor Ministrul Justitiei, Monica Macovei, a apreciat ca decizia Biroului Permanent al Camerei Deputatilor de retrimitere la Ministerul Justitiei a cererii de dispunere a perchezitiei in cazul Adrian Nastase este contrara propriului regulament al acestei Camere. Biroul Permanent nu a respectat regulamentul Camerei Deputatilor, unde se precizeaza clar ca cererea pentru autorizarea perchezitiei se adreseaza de ministrul Justitiei catre presedintele acestei camere, a declarat Macovei, amintind ca cererea in cauza a fost semnata de ea. Decizia pentru a se incuviinta sau nu perchezitia revenea plenului, si nu Biroului permanent, care nici nu trebuia sa voteze asupra acestei chestiuni, a mai spus Macovei. Conform aceluiasi regulament, a adaugat ministrul Justitiei, cererea trebuia trimisa in mod obligatoriu Comisiei juridice si grupului PSD, dupa citirea sa in plen de catre presedintele Camerei Deputatilor. Macovei a mai mentionat ca in Constitutie, la art. 72, se precizeaza ca numai Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie poate trimite in judecata parlamentari, iar DNA functioneaza in cadrul acestui Parchet. Nu Constitutia spune cine trebuie sa semneze cererea pentru autorizarea perchezitiei, ci regulamentul Camerei Deputatilor, a mai spus Macovei. Ea este de parere ca nu este vorba despre “nici o neconcordanta”, asa cum a invocat conducerea Camerei, in explicarea deciziei sale de luni. In opinia ministrului Justitiei, decizia conducerii Camerei Deputatilor este “o decizie care in mod sigur vrea sa impiedice ancheta” in cazul Nastase. Macovei a apreciat ca refacerea solicitarii de autorizare a perchezitiei ar fi “incorecta”. Ea a adaugat ca va reflecta asupra a ceea ce trebuie sa faca in continuare. “Este o chestiune care se intampla pentru prima data in Romania”, a conchis ministrul Justitiei, care considera ca a respectat intocmai si Constitutia, si regulamentul Camerei Deputatilor. Monica Macovei a mai spus ca, oricum, solicitarea pentru inaintarea cererii de autorizare a perchezitiei la Nastase a venit din partea procurorilor care lucreaza la caz.


(384 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Cronica Română

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Cronica Română:

Considerata de Biroul Permanent al Camerei Deputatilor in “neconcordanta cu Constitutia”, Cererea de perchezitie la casele lui Adrian Nastase, returnata la Ministerul Justitiei | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.68808913230896 seconds.