Luni, 30 Ianuarie 2006 - 07:03 AM Aleg.RO: Atentat la Basescu

Publicat de: ---

ziua Traian Basescu a trecut cu vederea tentativa de atentat care-i era destinata, la vizita de la Focsani . Desi SPP si SRI au descoperit intr-un hidrant de langa biroul prefectului o bomba artizanala, presedintele Romaniei a dorit sa nu se faca valva, programul sa decurga normal, iar presa sa nu fie informata de acest incident deosebit de grav. Reporterii insa au aflat, iar ZIUA e in masura sa va prezinte acest caz. Surse din SRI au confirmat prezenta bombei, chiar si oficiali ai SPP, la presiunile noastre, au recunoscut ca s-a gasit un dispozitiv de tip "pipe bomb", dar, chipurile nefunctional. Politia a ridicat amprente, dintre care cateva au oferit indicii interesante. Numai cabinetul lui Traian Basescu neaga cu vehementa, in continuare, informatia care e deja evidenta, ziarul nostru prezentand poza hidrantului unde s-a descoperit bomba, si unde se vad clar urmele substantelor pentru prelevarea amprentelor. De ce sa fi ridicat cineva amprente, de ce sa fie supusi amprentarii angajatii Prefecturii, daca n-a fost nimic? Din informatiile pe care le detinem rezulta ca viata sefului statului a fost amenintata de un grup de presiune politico-economic, iar bomba nu trebuia sa explodeze, ci sa-l sperie pe Basescu, mesajul explicit fiind "s-o lase mai moale cu anticoruptia". Amenintarile sunt mai vechi la adresa sefului statului. Si in ciuda lor, Basescu a vrut sa transmita si el un mesaj, acela ca nu se teme. Acesta e motivul pentru care si-a continuat vizita ca si cand nimic nu s-a intamplat. Acesta e si motivul pentru care Cotrocenii nu doresc, in ciuda evidentelor si a declaratiilor de la SPP si SRI, sa ofere amanunte presei. Presa insa a aflat, serviciile secrete n-au putut pastra sub tacere incidentul, iar Traian Basescu trebuie sa explice ce s-a intamplat. Altfel, s-ar putea crede ca bomba artizanala este o lucratura a serviciilor secrete facute pentru a-l victimiza pe presedinte si a-i oferi acestuia motive sa innaspreasca masurile de securitate in paralele cu restrangerea unor drepturi. (B.C.)


(698 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Ziua

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Ziua:

Atentat la Basescu | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.40446186065674 seconds.