Luni, 30 Ianuarie 2006 - 07:03 AM Aleg.RO: Markó Béla ii cere prudenta lui Basescu

Publicat de: Cristian Anghelache

real_romaneasca     Presedintele UDMR, Markó Béla, a declarat sambata ca ar dori ca presedintele Traian Basescu sa fie mai prudent cand face declaratii legate de minoritati . El a combatut astfel afirmatiile sefului statului facute la Consiliul Europei cand a criticat modul in care sunt tratati romanii din tarile invecinate spre deosebire de minoritatile din Romania.

Intrebat despre declaratiile presedintelui Basescu de la Consiliul Europei, Markó a raspuns: "As dori ca presedintele Basescu sa fie mai prudent cu declaratiile referitoare la drepturile minoritatilor din diferitele tari ale Europei".
"Nu mi-a placut si consider ca nu ne-a folosit declaratia respectiva", a spus Markó Béla, care sustine ca Basescu ar putea sa intrebe si liderii UDMR despre subiect, avand in vedere ca de 15-16 ani acesta este o "permanenta preocupare" a Uniunii. "Am tot auzit ca suntem o tara-model, ca nu mai exista probleme in domeniul minoritatilor, dar intotdeauna s-a dovedit ca mai e mult de facut. S-au facut progrese, dar nu prin astfel de atitudini, ci prin recunoasterea ca mai avem multe de facut", a afirmat Markó Béla.

Legea minoritatilor din Ungaria, data ca exemplu

Markó Béla a subliniat ca in Europa exista suficient de multe "solutii bune" in domeniul autonomiei si i-a lansat o provocare presedintelui. "Reglementarea autonomiei este facuta inclusiv in Ungaria. I-as recomanda presedintelui sa studieze Legea minoritatilor din Ungaria si va vedea ca foarte multe solutii se regasesc si in proiectul nostru de lege privind Statutul minoritatilor. Ii propun presedintelui un pariu: sa adoptam Legea minoritatilor din Ungaria la noi. Sa vedem daca (Basescu - n.r.) e de acord", a incheiat Markó Béla.
Presedintele UDMR a sustinut la Targu Mures o conferinta de presa impreuna cu vicepremierul slovac, Csaky Pal, dupa o intalnire in care cei doi politicieni s-au informat reciproc asupra mai multor teme, inclusiv incercarile de reglementare a drepturilor minoritatilor in cele doua tari. Presedintele Basescu declarase intr-un discurs sustinut la APCE ca "modelul romanesc de protectie a minoritatilor nationale este recunoscut pe plan european" si ca, din pacate, "acest tratament de tip european aplicat minoritatilor nationale nu se regaseste in state vecine Romaniei, cum ar fi Serbia, Ucraina sau Ungaria, in ciuda prezentei unei minoritati romane importante din punct de vedere numeric".
Din acest punct de vedere, mijloacele de actiune ale Romaniei sunt mai ales de natura politica, prin discutii cu responsabilii tarilor invecinate, si atentionarea Consiliului Europei asupra necesitatii ca minoritarii romani sa beneficieze de drepturile care li se cuvin, mai spunea presedintele.


(1032 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Realitatea Românească

· Alte știri de la Cristian Anghelache


Azi: Cea mai citită știre din sursa Realitatea Românească:

Markó Béla ii cere prudenta lui Basescu | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.6593120098114 seconds.