Marți, 13 Decembrie 2005 - 10:11 AM Aleg.RO: PSD si PRM ii cer socoteala lui Nicolaescu

Publicat de: Georgeta Filip / geo

curierulnational
Deputatii PSD si PRM au depus impreuna o motiune simpla, pe tema situatiei din Sanatate . Potrivit purtatorului de cuvant al social-democratilor, Cristian Diaconescu, in sedinta de ieri a Biroului Permanent se conturase ideea ca motinea sa fie una de cenzura. Deputatul PRM, Lucian Bolcas, sustine insa ca "Guvernul cade singur", nu mai are nevoie sa fie ajutat de opozitie.
Dupa ce la sfarsitul saptamanii trecute Corneliu Vadim Tudor a anuntat ca formatiunea sa intentioneaza sa depuna doua motiuni simple, dintre care una pe tema modului de gestionare a epidemiei de rujeola, ieri PSD a anuntat ca are deja un document pregatit pe aceasta tema, intitulat "Epidemia de rujeola a scapat de sub control". Liderii celor doua formatiuni au cazut de acord sa sustina textul respectiv, pe care l-au depus la Camera Deputatilor ca motiune simpla. In plus, 52 de deputati din cele doua formatiuni au solicitat conducerii Camerei Deputatilor infiintarea unei comisii parlamentare de ancheta pentru cercetarea imprejurarilor care au dus la moartea unui numar mare de copii in timpul epidemiei de rujeola de la sfarsitul anului 2005. Ei doresc sa afle motivele pentru care nu s-au mai facut vaccinari impotriva rujeolei in acest an, precum si stabilirea vinovatilor. De altfel, ieri, la initiativa PRM, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu a prezentat in plenul Senatului un raport privind epidemia de rujeola din tara. "Am fost tinta unor atacuri personale, desi nu aveam nici o vina decat aceea de fi ministru cand a explodat o bomba: epidemia de rujeola", a afirmat ministrul. El a adaugat ca acuzatiile aduse de PSD pe acest subiect reprezinta "interese meschine si ieftine, invective sub orice urma de bun simt" si a promis ca ii va actiona in Justitie pe toti cei care l-au jignit, daca acestia nu isi vor cere public scuze.


(557 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
Curierul Național

· Alte știri de la Georgeta Filip / geo


Azi: Cea mai citită știre din sursa Curierul Național:

PSD si PRM ii cer socoteala lui Nicolaescu | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.69349789619446 seconds.