Sâmbătă, 03 Decembrie 2005 - 06:23 AM Aleg.RO: Aderare cu suspans
Publicat de: ---
Ioana LupeaSambata, 03 Decembrie 2005
Admiterea Romaniei depinde si de problemele statelor
UE
Faptul ca Franta nu ratifica imediat Tratatul de aderare a Romaniei
la Uniunea Europeana e un semn de reticenta si de indoiala, a spus intr-un
interviu Pierre Moscovici, raportorul Parlamentului European pentru Romania
.
Nu fata de tara noastra, explica Moscovici, ci, mai grav, fata de Uniunea
Europeana. Ceea ce ne face misiunea de a indeplini criteriile de aderare
mult mai grea: cu cat euroscepticismul este mai mare, cu atat mai severa
va fi evaluarea. Romania si Bulgaria, ca si celelalte 10 state primite
in primul val, au beneficiat din plin de entuziasmul generat de proiectul
politic european. Nu mai este cazul, iar euroscepticismul molipsitor din
interiorul UE ne-ar putea costa amanarea aderarii.
In discutiile cu presedintele francez Jacques Chirac, Traian Basescu
a primit asigurari ca problemele interne ale Frantei nu vor afecta votul
asupra extinderii UE cu Romania si Bulgaria. Garantiile presedintelui francez
nu sunt insa suficiente, din moment ce Moscovici, membru al Partidului
Socialist Francez de opozitie, altadata un sustinator inflacarat al constructiei
europene extinse, este atat de sceptic. Atmosfera descrisa de Moscovici
exista inclusiv in partidul sau, unde la congresul de acum doua saptamani
s-au ridicat mai multe voci care chestionau ideea europeana, iar secretar
general al partidului a fost ales un propagandist al nu.
Tergiversarea ratificarii Tratatului de aderare in Franta si Germania
si rezervele transmise pe cai diplomatice de Suedia sunt un semnal rosu
pentru celelalte state UE, care ar putea astepta pana dupa raportul de
monitorizare din mai sau poate mai mult. Chiar daca recomandarea Comisiei
va fi de a sustine intrarea Romaniei la termen, amanarea ratificarii implica
si impingerea datei admiterii tarii noastre in necunoscut. In plus, UE
intra in 2006 fara buget pe perioada 2007-2013, adica dupa potentiala aderare
a tarii noastre.
Un da al Frantei, tara care a respins prin referendum tratatul constitutional,
ar conta mult in economia procesului de ratificare. Dar partidele nu se
incumeta sa deschida o asemenea discutie in preajma alegerilor generale
din 2007, cand agenda politica interna este monopolizata de esecul modelului
social si de integrare, pus in discutie de insurectia periferiilor. Violenta
revoltelor - un mod de comunicare pentru marginalizatii fara voce - a pus
in fata francezilor o oglinda necrutatoare. Paradoxurile ascunse sub covor
pana acum ies la iveala. Chiar zilele trecute, in timp ce premierul de
Villepin decreta ca egalitatea sanselor este cauza nationala in 2006, un
primar era condamnat la 1.500 de euro amenda si la trei ani de neeligibilitate
pentru ca a impiedicat un cuplu francez de origine algeriana si marocana
sa cumpere o locuinta in localitatea pe care o administra. Initierea unei
discutii privind extinderea UE intr-o tara cu probleme economice si de
discriminare, cu resentimente fata de primirea Turciei, potential exportator
de forta de munca in urmatorii ani, este considerata riscanta pentru clasa
politica. Amanarea ei la nesfarsit este insa nedreapta pentru Romania.
(438 afișări)
| |
|