Vineri, 02 Decembrie 2005 - 06:31 AM Aleg.RO: Cariera militara - o optiune atractiva pentru orice tanar din Romania

Publicat de: ---

romanialibera Interviu cu Teodor Atanasiu, ministrul Apararii Nationale - Ati facut multi tineri fericiti scapandu-i de armata ... - Noi, liberalii, promiteam tinerilor acum un an ca legea privind suspendarea serviciului militar obligatoriu va fi o prioritate, in situatia in care vom ajunge la guvernare. Am castigat alegerile si ne-am tinut de cuvant. Suntem foarte aproape de atingerea acestui obiectiv, legea initiata de MApN fiind deja adoptata de Parlament. Practic, nu mai trebuie decat sa fie promulgata de presedinte. De la 1 ianuarie 2007 serviciul militar pe timp de pace nu va mai fi obligatoriu. Vor mai fi incorporari in februarie si octombrie 2006, pentru militarii in termen, si in luna iunie 2006 pentru militarii cu termen redus. Cei care trec prin fata Cercului Militar National din Bucuresti pot vedea ceasul care cronometreaza timpul ramas pana la ultima luare la oaste. Ne-am gandit ca in toamna anului viitor vom incorpora doar tinerii care vor dori sa ramana in armata ca profesionisti dupa ce parcurg o perioada de instruire de baza. - Si totusi, ce se va intampla in caz de razboi? - Vom miza prioritar pe militarii profesionisti de care dispunem. Legea de care vorbeam mai devreme stipuleaza ca pe durata starii de razboi, a starii de mobilizare, precum si pe timpul starii de asediu executarea serviciului militar devine obligatorie. De aceea, dupa data de 1 ianuarie 2007, cetatenii romani, barbati, la implinirea varstei de 20 ani, se vor prezenta la centrele militare numai pentru luarea in evidenta militara, selectionare, stabilirea aptitudinilor si optiunilor privind modul de indeplinire a indatoririlor militare in cazul unor astfel de situatii. - Nu vor mai fi incorporari, in schimb, probabil vom avea doar profesionisti in armata... - Intr-adevar, avem in proiect o lege potrivit careia soldatii si gradatii voluntari - activi sau rezervisti - vor constitui un corp distinct de personal militar, aflat la baza ierarhiei militare. Tinerii, barbati si femei, cu varsta cuprinsa intre 18 si 26 de ani, vor putea opta pentru a fi militari voluntari. Ei vor urma un program de instruire de baza, in timpul careia vor primi o solda lunara. La incheierea instruirii militare generale, vor depune juramantul militar. - Si vor semna vreun contract cu armata? - Da, vor semna, la angajare, un contract pentru o perioada determinata, care poate fi de pana la patru ani. Urmatoarele contracte pot avea durata de doi-trei ani fiecare, pana la limita de varsta in grad. - Dar de ce ar fi acesti tineri interesati de o cariera militara? - In afara de solda lunara, care va fi peste salariul mediu pe economie, soldatii si gradatii voluntari vor avea dreptul la echipament, hrana, asistenta medicala si medicamente gratuite. De asemenea, ei vor putea beneficia de documente militare de transport pentru efectuarea concediului de odihna sau in cazul mutarii dintr-o garnizoana in alta, precum si compensatie lunara pentru chirie sau de locuinta de interventie. Vechimea lor in serviciu in calitate de militari voluntari se va lua in calcul la stabilirea pensiei si a altor drepturi de asigurari sociale. Avem in vedere, totodata, ca acesti militari sa poata fi trimisi la studii in tara si in strainatate, pe cheltuiala statului. Vor fi, fara indoiala si obligatii, cum ar fi de a participa la misiuni internationale, in functie de nevoile Ministerului Apararii Nationale. - Se mai face reforma in armata, domnule ministru? - Armata traverseaza, in prezent, o perioada de transformari structurale majore, al caror scop este de a defini un profil de forta moderna, eficienta si flexibila, capabila sa raspunda provocarilor actualului mediu de securitate. Acum suntem stat membru NATO si in curand vom adera la UE, ceea ce impune corelarea eforturilor de transformare atat cu cerintele NATO privind crearea de forte interoperabile, cu caracter expeditionar, capabile sa participe la intregul spectru de misiuni actuale, cat si cu demersurile Romaniei de a participa la dezvoltarea dimensiunii europene a securitatii si apararii. Transformarea presupune atat o componenta cantitativa, stiut fiind ca in perspectiva anului 2007 vom avea, vorbind despre personal, circa 75.000 militari si 15.000 civili, cat si aspecte de natura calitativa, cel mai important fiind faptul ca la 1 ianuarie 2007 armata va fi complet profesionalizata. Tot in sfera calitatii se inscrie si inzestrarea cu tehnica moderna. - Vor mai ramane mult militarii nostri in teatrele de operatiuni, domnule ministru? - Militarii isi vor continua misiunile peste hotare atat cat va fi nevoie, pana cand fortele de securitate ale tarilor respective, la a caror instruire contribuim si noi, vor fi in masura sa preia responsabilitatile care deocamdata revin coalitiilor din care facem si noi parte. Eu sunt convins ca participarea noastra in aceste operatii - in Balcani, Irak si Afganistan - contribuie la imbunatatirea climatului de securitate international. Ceea ce ne-a impresionat pe noi, romanii, este faptul ca armata a fost un factor important in sprijinirea populatiei afectate de inundatiile care ne-au lovit in acest an... Intr-adevar, una dintre misiunile Armatei Romaniei este si aceea de a acorda asistenta autoritatilor civile in situatii de urgenta, in cooperare cu alte institutii cu atributii in domeniu. Efortul financiar al armatei, in privinta interventiei la inundatii, a fost de aproximativ 100 milioane RON. Eu cred ca solidaritatea armatei cu poporul in momente grele este mai importanta decat consumurile care pot fi cuantificate in bani. Am dovedit in aceasta perioada ca suntem cu adevarat Armata romanilor si vom continua sprijinirea institutiilor statului si a autoritatilor locale in cazul de urgente civile. Sunt convins ca trecerea la o armata bazata pe voluntariat nu va afecta in nici un fel indeplinirea acestei misiuni. - Sunteti multumit, pana la urma, de bugetul alocat Ministerului Apararii Nationale pentru anul 2006? Stim ca au fost unele discutii... - Pe care eu, personal, le consider firesti. Problemele privind alocarea resurselor genereaza intotdeauna dezbateri, care pot avea rezultate benefice pentru organizatie daca incercam sa vedem ambele jumatati ale paharului. Astfel, privind la jumatatea plina, constatam ca, in termeni reali, bugetul pentru anul viitor este mai mare decat cel pe care l-am avut in acest an. Daca vrem sa privim la jumatatea goala, putem constata ca mai sunt unele lucruri de facut pe linia planificarii si administrarii eficiente - subliniez eficiente - a resurselor. Concluzia este aceea ca trebuie sa ajungem la un echilibru dinamic intre cerere si oferta, intre nevoi si resurse, care sa ne permita atingerea obiectivelor pe termen mediu. Din punctul meu de vedere, acest echilibru necesar este in curs de realizare, atat la nivelul discutiilor, cat si la cel al faptelor. - Ce facem cu coruptia, domnule ministru? - Armata este o institutie ale carei valori fundamentale au la baza onoarea de militar. Formularile regulamentare de genul "Am onoarea sa va salut" sau "Am onoarea sa ma prezint" isi au originea in dorinta militarilor de a fi oameni onorabili si demni de respect. In aceasta privinta, suntem hotarati: cine impartaseste aceste valori merge mai departe cu noi, cine nu, ne paraseste. Nu am ezitat si nu vom ezita sa sesizam sau sa sprijinim organele abilitate sa faca cercetari pentru a face ca armata sa ramana curata, din acest punct de vedere. Suntem hotarati sa nu toleram nerespectarea legilor tarii si sa luam cele mai aspre masuri impotriva celor care si incalca onoarea de militar.Un articol de


(327 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Alte știri din sursa
România Liberă

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa România Liberă:

Cariera militara - o optiune atractiva pentru orice tanar din Romania | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.29978394508362 seconds.