Miercuri, 30 Noiembrie 2005 - 07:16 PM Aleg.RO: Negocierile pe buget, "o diversiune" pe care nu si-o asuma nimeni

Publicat de: ---

azi Negocierile pe buget, "o diversiune" pe care nu si-o asuma nimeni      Afirmatia facuta, în cursul saptamânii trecute, de liderul grupului parlamentar PNL din Camera Deputatilor, Crin Antonescu, potrivit careia Coalitia ar putea negocia cu opozitia votul la buget a fost negata atât de democrati, cât si de social-democrati . Insusi Crin Antonescu si-a schimbat opinia.      Vicepresedintele Senatului, democratul Radu Berceanu sustine ca nu este nimic de negociat cu opozitia, poate doar desfasurarea corecta a lucrarilor. "Nu avem ce sa negociem. Singura idee de asa-zisa negociere ar fi legata de desfasurarea corecta a sedintelor. Deci, nu este vorba despre o negociere prin care sa stabilim, spre exemplu, ca la articolul cutare va dam voua satisfactie într-un fel, iar la articolul celalalt ne dati voi satisfactie. E bugetul României. Trebuie sa îl discutam în niste conditii normale si într-un termen corect si din acest punct de vedere era vorba de niste discutii prin care speram sa ajungem la o formula care sa faca posibila adoptarea bugetului pâna în 10 decembrie", a declarat liderul democrat.      Colegul sau de alianta, liberalul Puiu Hasotti este si el de aceeasi parere. "Nu avem de ce sa ne întâlnim cu Opozitia". Crin Antonescu a sucit-o      Liderul grupului PNL din Camera Deputatilor, Crin Antonescu, a renuntat la ideea negocierilor cu opozitia. "Am convenit, înca o data, ca este o chestiune de interes national sa avem un buget si ne-am angajat cu totii ca vom participa la relizarea cvorumului. Alt gen de negocieri eu nu cunosc. Vineri am declarat ca vor avea loc discutii si au avut loc. Pe substanta bugetului, e bine sa se faca discutii cu ministrul finantelor sau la nivelul comisiilor de buget-finante. Eu nu ma întâlnesc cu opozitia", a întors-o din condei Antonescu.      Nici liderul grupului parlamentar PD din Camera Deputatilor, Cristian Radulescu, nu este de acord cu negocierile cu opozitia. "Nu avem ce negocia. Toata lumea a fost de acord, inclusiv opozitia, ca trebuie urgentata dezbaterea bugetului, ba chiar s-au facut cereri repetate, chemari din partea opozitiei, ca majoritatea sa fie prezenta pentru asigurarea cvorumului. Vom fi cu totii prezenti acolo, inclusiv ministrii si europarlamentarii, pentru a termina cât mai repede bugetul", a afirmat Radulescu. "Poate vine Basescu sa treaca bugetul"      Ca opozitia nici macar nu s-a gândit la negocieri, ci tema a fost promovata din partea puterii o spune presedintele Camerei Deputatilor, Adrian Nastase. "Nu stiu daca este vorba despre negocieri. Pâna la urma, vorbim de felul în care se desfasoara dezbatrerea si e clar ca în conditii de cvorum si de majoritatile de acum, asa cum sunt ele conturate, în anumite situatii exista un interes comun ca problemele respective sa fie transate în modul în care au venit de la Guvern sau de la comisii, dar si altfel acolo unde pozitiile sunt diferite. In masura în care domnul Vladescu nu poate sa discute aceste probleme cu grupurile din opozitie, poate vine Traian Basescu si discuta aceste lucruri pentru ca bugetul sa treaca. Nu este cazul de negocieri", spune presedintele Camerei Deputatilor.      El este realist si în privinta termenului în care ar putea fi definitivate dezbaterile la buget. "Aceasta a fost propunerea mea, ca pâna-n 10 decembrie sa fie finalizate cele doua bugete la nivel national (bugetul de stat si bugetul asigurarilor sociale) astfel încât la Consiliile Judetene si, dupa aceea, la primarii sa se poata pregati bugetele pentru începutul anului viitor. Astfel, am decis prelungirea programului, miercuri se va lucra pâna la 14 si vom relua lunea viitoare dezbaterile, cu speranta ca obiectivul pe care ni l-am propus va fi relizat. Sper ca liderii grupurilor parlamentare sa ia masuri necesare pentru o prezenta corespunzatoare la dezbateri", spune Nastase. (Cornelia Draghici)


(544 afișări)

 

Link-uri înrudite

· Azi
· Alte știri din sursa
Azi

· Alte știri de la ---


Azi: Cea mai citită știre din sursa Azi:

Negocierile pe buget, "o diversiune" pe care nu si-o asuma nimeni | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.40264320373535 seconds.