Joi, 24 Septembrie 2009 - 05:32 AM Aleg.RO: Covasna: Diplome și medalii pentru cei care promovează județul

Publicat de: Monica RIZEA

AMOS News Consiliul Județean (CJ) Covasna a instituit, miercuri, o nouă distincție de recunoaștere a celor care promovează imaginea județului, transmite corespondentul Informatia.ro (AMOS News). Distincția de excelență pentru contribuția adusă imaginii județului Covasna va fi acordată ori de câte ori va fi nevoie, atât  persoanelor fizice cât și juridice, având cetățenie română sau străină, de orice vârstă, indiferent de naționalitate, sex, religie, apartenență sau convingeri politice, care s-au născut, care domiciliază ori își au sediul, sau care și-au desfășurat activitatea în județul Covasna.

Noua distincție va fi materializată într-o diplomă și o medalie, celor care vor fi recompensați cu acest premiu urmând să li se treacă numele în Cartea de Onoare a județului Covasna.

Președintele CJ Covasna, Tamas Sandor, a arătat că prin noua distincție se dorește recunoașterea meritelor și talentelor celor care, prin activitățile lor, sportive, politice, culturale sau științifice, promovează imaginea județului Covasna.
Aceste noi distincții vin în completarea Premiului „Pro Comitatu Covasnae”, înființat în 2003, acordat o singură dată pe an și care reprezintă expresia recunoașterii aportului excepțional adus direct sau indirect de o persoană fizică la consolidarea și sporirea patrimoniului de valori a comunității, în diverse domenii, de către comunitatea județului Covasna.


(291 afișări)

 

Link-uri înrudite

· AMOS News
· Alte știri din sursa
AMOS News

· Alte știri de la Monica RIZEA


Azi: Cea mai citită știre din sursa AMOS News:

Covasna: Diplome și medalii pentru cei care promovează județul | Autentificare/Creare cont | 0 comentarii
Comentariile aparțin autorilor. Nu suntem responsabili pentru conținutul acestora.
Page created in 0.34892010688782 seconds.